Sunday, September 14, 2008

Sa fim feriti de timpuri interesante

Am fost azi auditorul unei stiri aparent banala pentru omul de rand din preajma lantului Carpatic. Banca de investitii americana Lehman Brothers a solicitat demararea procedurilor de faliment. Ca scurta informare, falimentul in SUA nu prea seamana cu cel din Romania. Acolo firmele si chiar persoanele fizice isi declara voit falimentul in momentul in care intra in incapacitate de plata, catre creditori, si astfel datoriile li se sterg. La noi falimentul este echivalent cu ghilotinarea firmei in cauza. Ai dat faliment, ai incetat sa existi.

Revenind la ale noastre... poate va veti intreba ce legatura are falimentul mastodontului american cu destinul nostru de efemeri voiajori prin viata in spatiul est-european. Reperele noastre cotidiene sunt de alta natura, perioada asta nu pare ca iese deloc in evidenta. Un miez de septembrie rece, prea rece, dupa fierbinteala de acum cateva zile, acelasi serviciu plicticos, cu stresul sau obisnuit generat in doze constante, program de dupa munca pe care il poti anticipa cu 2 luni inainte (doar il traiesti in fiecare zi), aceleasi griji, aceiasi bani (lipsa). Nimic nou sub soare. O perioada de care iti vei aminti doar prin prisma banalului absolut pe care il traiesti. Aa, poate vom putea asocia oarecum perioada asta cu experimentul acceleratorului de particule, dar nici asta nu are darul sa ne preocupe prea tare.. poate ni-l vom aminti mai bine daca lucrurile scapa de sub control in asa fel incat se vor organiza excursii nu la Baile Herculane, ci la gaura neagra care va mistui in timp Pamantul. Lucrurilor cu sfarsit tragic le alocam mai multa memorie.

Lucrurile sunt putin mai complicate de atat. Mai sus de norii cirus si cumulus de deasupra capetelor noastre s-au strans norii negri ai prabusirii sistemului economic modern primordial. La etajele superioare ale impozantelor cladiri de pe Wall Street se tremura mai ceva decat in apartamentele dambovitene pe timp de iarna aspra. Bancile americane fac echilibristica pe coarda subtire catre salvarea de faliment fara plasa de siguranta, iar uraganul creditelor ipotecare neperformante incepe sa ii sufle de pe sarma. S-a dus Bear Stearns, se duce Lehman Brothers, urmeaza X.

Nu intram in detalii economice, pentru asta exista rubrici de specialitate. Ideea care se contureaza tot mai clar este ca nu traim deloc timpuri obisnuite. Incep sa devina interesante, in sensul in care proverbul chinezesc ne spune sa ne ferim de ele. Alta teorie zice ca viata este constituita din perioade ciclice, in toate aspectele ei. Si varianta economica. Momente precum Marea Depresie economica din anii '30 sau crizele mai recente, precum cea a petrolului din anii '70 sunt bine intiparite in analele economiei. Iar in vremurile acestea, cand epoca de aur a globalizarii isi traieste apogeul, cand exista atata interconectare intre evenimente incat bursa de la Bucuresti se inroseste la stirea ca presedintele FED a avut insomnii cu o noapte inainte, efectul crizei este asemeni tsunami. La ei e epicentrul, pe noi ne matura valul.

Se stie ca evenimentele capata in timp o mai mare importanta. Dupa ce s-au consumat, efectele s-au simtit in plin, se creaza o imagine mai ampla asupra lor. La fel acest septembrie mohorat, cand aparent nu se intampla nimic, cand aerul are aceleasi proprietati si mancarea acelasi gust, sa fie incadrat candva intr-un interval de timp de mare insemnatate pentru felul in care lucrurile vor decurge de acum inainte. Si poate ne vom zice mandri "dar am trait si eu vremurile alea... ce faceam oare atunci?" Nu ne vom aminti nimic cu exactitate, poate doar banalul absolut perceput acum, convertit brusc in timp interesant la acel moment.

Wednesday, February 20, 2008

Scrisoare catre Mrs. Bixby

Zilele trecute am reusit in sfarsit sa gasesc randurile acelea care m-au emotionat pana la lacrimi in urma cu ceva vreme, cand le-am citit si auzit ca replici in scenariul unui film, sentiment creat pe fondul unei coloane sonore de exceptie si al unei drame de razboi "top-class", randuri care si acum, la a "n"-a lectura, imi lasa acelasi sentiment inaltator.

Mesajul dateaza din anul 1864 si ii apartine lui Abraham Lincoln, personalitate marcanta a secolului sau, un promotor al drepturilor omului cu mult inainte de aparitia celebrei Declaratii initiate de ONU aproape un secol mai tarziu, un om atat de mare incat americanii i-au cioplit chipul, intre alte 3 ale celor mai importanti presedinti, in "Mount Rushmore National Memorial", pe una dintre cele mai mari sculpturi in granit din lume.

Scrisoarea ii este adresata doamnei Bixby, vaduva si mama a cinci fii cazuti pe frontul razboiului civil american, si serveste atat de bine scopului in care a fost redactata, incat armata americana a folosit-o la un momentdat ca mesaj de condoleante pentru rudele soldatilor ucisi in razboi.

Daca as fi Mrs. Bixby, mi-as simti sufletul purtat sus, pe culmile olimpiene, la citirea acestor randuri venite din adancul unui om atat de important dar totusi modest si apropiat de semeni, si m-as simti superior pentru jertfa personala savarsita in scopul intereselor patriei si a principiilor de dreptate si egalitate umana in care cred.

Am sa las traducerea scrisorii aici, in formatul in care am salvat-o din subtitrarea acelui film, pentru parfrumul peotic pe care l-am simtit citind textul in varianta aceasta.

"Dragã Doamnã,
Mi s-a arãtat în dosarele Departamentului de rãzboi
o declaratie a generalului adjutant al Massachussets
cã dumneavoastrã...
sînteti mama a cinci...
fii care au murit glorios pe cîmpul de luptã.
Stiu cît de slabe si goale trebuie sã fie orice vorbe ale mele...
care ar încerca sã vã usureze durerea...
unei pierderi asa de coplesitoare.
Dar nu mã pot abtine de la a vã oferi...
consolarea care poate fi gãsitã...
în multumirile republicii...
pe care au murit spre a o salva.
Mã rog ca Tatãl Nostru Ceresc
sã steargã durerea dezolãrii Dumneavoastrã
si sã vã lase doar amintirea onoratã
a celor iubiti si pierduti...
si mîndria solemnã pe care trebuie sã o simtiti
de a fi depus un sacrificiu asa costisitor
pe altarul libertãtii.
Al Dumneavoastrã foarte sincer si respectuos...
Abraham Lincoln."