tag:blogger.com,1999:blog-45348221935817196042024-02-08T03:08:36.127-08:00Inpresii proaspete, aburindeLiteratura de calitate nu vei gasi aici...Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.comBlogger23125tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-22981125259272843302018-08-17T03:38:00.000-07:002018-10-22T02:36:48.637-07:00Romania's political reality - letter to a worried foreign friendKelly, a 10 minutes read about what happens in Romania.<br />
<br />
After centuries of being at the gates and under the influence of some of the most miserable empires of modern ages, the Otoman (turks) and Russians, and after having communism exported from Russia for almost 50 years, until the 1989 revolution, Romania is one of the poorest countries in Europe. Poverty attracts corruption, so even 15 years after the '89 revolution which broke down communism, my country was on the same line, maybe in a state of regress. The revolution was in fact confiscated by the same communists, the ones that were least visible and who shifted a little in the direction of an "original democracy" - they made people think that they lived in a democracy, but in fact, behind the courtain, it was a new communism, softer, but full of corruption and abuse, with the state controlling the justice, which led us to nowhere. But after 2004, as some new young politicians won the elections, things started to change. As we negotiated to become part of the European Union, the country started to make significant and good changes on all fields, especially the independence of justice. A National Anti-Corruption Direction was created, which started to hunt down the big corrupts, from the politicians and important businessmen who made fortunes in the dark period after '89. In 2007 we became part of the European Union, and until 2016, things looked very good, more and more corrupts were arrested, the country started to develop fast and everyone believed that things will remain like this.<br />
<br />
But on the 2016 elections, many of the big fishes who suffered because of the anti corruption law grouped behind the same party who ruled after '89, the descendents of the communists. They won the elections because of two things: they proposed an enthusiastic election program, full of populist promises, of doubling wages and retiring pensions, and this brought many votes from the poor and elders. Besides, some of the young population saw the country was progressing and they lost their vigillence, so they didn't go to vote. This brought the current rulling party, PSD, a big success in the December 2016 elections. But their leader was an already convicted man for previous elections fraud (such an irony). And behind him, an entire crowd of politicians and businessmen who went to prison after being investigated by the DNA (anti corruption direction) who vowed to retaliate and regain power. All they needed was to promise impossible things, win the elections and then ... showtime.<br />
<br />
They immediately started to soften the anti corruption legislation and hit the independent justice with some decisive moves. But, in an impressive turnaround, they awaked some latent "deamons". The civil society responded with some large protests in Feb 2017, when 600,000 people demonstrated nationwide against the Government and Parliament's actions to subdue justice. It was an unprecedented move in EU, to have so many people out on the streets, demanding not bigger wages, not things for themselves, but standing out for an idea: to have an independent justice, to maintain the harsh anti-corruption laws and basically defending the democracy and our path to become a developed european country. <br />
<br />
That government fall under the pressure of street, but things didn't change. 2 new governments continued their fight to subdue justice, with this one being populated by the most sinister ministers this country experienced in the last 50 years. PSD selected as ministers only functional illiterates, guys who can't even offer a decent argumentation in their speeches, who are not intelligent and don't have a strong personality to have make their own decisions. These "qualities" combined best into our prime minister, a completely dumb woman who can't even read nor address in public speeches without making a lot of mistakes. They are all the perfect slaves into the hands of PSD. As shocking as this is, this is the situation in Romania now. Besides their slaves in the Goverment, the Parliament managed to have the chief prosecuter from DNA fired, a women who became an european figure in the anti corruption war: Laura Codruta Kovesi. And they managed to pass a shocking legislation, which defend corrupts and fellons. The civil society has been protesting againts this legislation, which is still in debate on the Constitutional Court (the Supreme Court), which itself is under a vague control of PSD (the toxic rulling party). More and more institutions got under their influence, there are only a few which remained independent.<br />
<br />
And this brings us to the last big protest, 10th of August, when I went to Bucharest among other 100,000 people, from which maybe a thirs came from abroad, in an unprecedented move where romanians benefited from their August holiday to come home and protest against political injustice. For some reasons, PSD was afraid of returning romanians so they orchestrated a scenario. All the other protests were peaceful, people came with their kids and pets to protests, there were no tensions with the police. But this time, they had a scenario in mind, they spread gas among us for no reason, they tried to create tension to make the crowd respond. They didn't succeed to do so, but after I left (had to drive 230 km back home), they basically attacked the remaining citizens, beating them without reason, spoiling gas everywhere. It's something this country hasn't seen since '89. We were all shocked of this. Now the justice started to investigate and unvail their plan, but they do all they can to obstruct this. But I think that this situation scared them as well, they are all pointing at eachother for guilt after that night. I don't think that the things will escalate, we are not at risk of being harmed or endangered more, we are still an EU country and not in Africa. But you can never know how things will advance.<br />
<br />
This is the situation in Romania now. A political mafia keeps an entire nation captive here. I am ashamed by this, we are a NATO and EU member, we are not in the 3rd world here, the country is peaceful and romanians are nice, welcoming people.. but this toxic political party tries to bring us back to the dark ages of this nation. Luckily, their social and political credit runs off quickly, we have one of the most powerful civic society in EU (these 2 years made people organise well here) and we do all we can to break their plans. We hope into a better support from the beaurocrated EU, which is very slow and it needs years to respond to any threat, and we have a strong partnership with USA, which supported the anti-corruption legislation so far. We hope that soon enough, all these forces will combine and we will overthrow these idiots from their toxic government and things will get back to normal. We lost a lot of energy already, young people neglected their businesses, their families to dedicate time to fight this mafia, all this lost energy, invested into ourselves would have brought so many benefits to the society (for instance, instead of analysing the last client you sent, I lost one hour to write this :). But first thing now is to overthow them, then we will have to reconstruct this nation and avoid this things to happen in the future.<br />
<br />
That's it, you know more about Romania now and what we stand up for. Thanks for your concern and for reading :)Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-81508347263281079592018-01-26T08:01:00.000-08:002018-01-30T06:13:28.765-08:00Povesti de pe IPul meuNu vorbesc aproape niciodata despre munca mea. Spre deosebire de altii, care au ca subiect preferat povestitul intramplarilor, supararilor, rarelor bucurii pricinuite de jobul lor, eu nu gasesc prea multe lucruri de povestit despre al meu. Poate din cauza ca, derulandu-se exclusiv online, explorand o nisa ingusta, colaboratorii si clientii nu au mereu un chip, ci doar un nume echivaland cu un cod, iar depersonificarea asta face ca legaturile care se creaza intre cei ce se constituie parti ale unui contract sa nu fie puternice, sa nu evolueaze catre un nivel personal, ci sa urmeaze doar un tipar sec de business, cu discutii tehnice specifice nisei, cu formulari politicoase dar standardizate, cu situatii nu mereu banale, dar care isi pierd farmecul daca incerc sa le scot din fagasul lor si sa le expun unui auditoriu divers, care nu are multe in comun cu domeniul din care ele provin.<br />
<br />
Azi voi renunta la consecventa cu care imi tainuiesc activitatea. Va voi spune doua povesti. Independente in esenta lor, indepartate in timp, dar legate totusi intre ele printr-o serie de coincidente (Jung le-ar numi "sincronicitati"). Despre modul in parte norocos, in parte inspirat in care mi-am "agatat" cei mai prolifici doi clienti.<br />
<br />
<b>Prima poveste e de prin 2010</b>. Abia mijeam ochii in lumea freelancing-ului, cand ni se ofera ocazia sa lucram cu un anume Jason. Omul, unul dintre primii nostri clienti, avea la randul lui 3 clienti pe care probabil ii storcea de bani buni si cauta pe cineva pentru a face outsource ieftin. Imi aduc aminte perfect bugetul oferit: 150 USD. Chiar si pentru nivelul nostru demn de mila, era un contract mic, cu atat mai mult cu cat aveam de munca pentru 3 site-uri. Am incercat sa negociez ceva in plus, oferindu-i un pachet pentru o valoare nitel mai mare, dar omul se tinea <span class="def" title="Clic pentru a naviga la acest cuvânt">bățos de planul lui de negustor cinstit: maximizarea profitului, sa incaseze mult si sa plateasca ieftin. Astfel ca ochii i-au sclipit si a vrut pachetul asa cum i-l ofeream, nimic mai putin, dar pentru cei $150 din oferta. Take it or leave it. Intamplarea asta gasindu-ne la stadiul de larva in procesul nostru de metamorfoza in lumea business-ului, am fost nevoiti sa acceptam termenii asa cum ni se ofereau. Incepem, deci, relatia cu o mica nemultumire. </span><br />
<span class="def" title="Clic pentru a naviga la acest cuvânt"><br /></span>
<span class="def" title="Clic pentru a naviga la acest cuvânt">Trecem noi la treaba, tra la la, bla bla bla, 1,2,3...9, e gata, inainte de deadline! Ii prezint niste rapoarte cu munca derulata. Tacere. Trec cateva zile, ce faci Jason, e totul bine? Nimic. Silence. Mai trece putin timp, Jason, esti bine cumetre, ce e cu tine, ti s-o fi aplecat de la ceva, ia de te cauta la vreun felcer sa nu te prapadesti, ma baiatule. Cu munca noastra e totul ok? Iar nu primesc raspuns. Eheee ma frate-miu, nu e a buna. Asta ne țepuieste. Aveam banii in escrow-ul platformei unde ne derulam colaborarea, dar nu voiam sa ajungem la arbitraj si la greutati de astea, nu trecusem niciodata prin ele. Mai trec cateva zile, timp in care ne intrebam ce e de facut, cand, vorba Robotzilor, hop o maslina, poc o basina, tzop o magie rostita-n surdina, apare omul nostru. Foarte suparat, ca munca noastra nu a fost de calitate, ca nu i-am respectat cerintele, ca el nu plateste pentru asa ceva si va apela la arbitrii platformei pentru a isi lua banii inapoi, ce sa mai, eram acuzati de inalta tradare si riscam ani grei de temnita. </span><br />
<span class="def" title="Clic pentru a naviga la acest cuvânt"><br /></span>
In momente ca astea, destinul iti pune in fata niste optiuni. Drumul meu se despartea in 3 carari. <i>Prima</i>, si cea mai evidenta, era sa pornesc pe calea razboiului. Fiind deja nervos la randul meu, stiind ca nimic din ceea ce spunea nu e adevarat, ca facusem o treaba buna, livrand exact ceea ce promisesem, ca avusesem o comunicare buna si constanta pe parcursul muncii, ca stia ce faceam si cum faceam, in plus mai si acceptasem un pret diminuat, tentatia sa incep sa ii strig in obraz toate astea era ispititoare ca statul pe facebook in timpul serviciului. Dreptatea era de partea mea si aveam tot dreptul sa ii cer socoteala pe un ton imperativ. Ba chiar puteam impringe proiectul catre arbitraj si, avand o pozitie pe care o consideram sigura, sa las o terta parte sa ne decida dreptatea. <i>A doua</i> carare era cea a resemnarii. Stiind ca avea controlul banilor si al feedback-ului pe care ni-l putea acorda, puteam avea nesansa sa primesc banii dar si un review de toata jena, care sa ne strice imaginea pe platforma aia pentru mult timp. Asa ca ma puteam resemna, sa admit ca avea dreptate si nu facusem o treaba buna, sa incerc sa obtin macar o parte din bani sau sa renunt la toti, in schimbul promisiunii ca nu imi va acorda un calificativ slab. Inteleptul ar denumi asta "renuntarea la un beneficiu imediat pentru o perspectiva mai favorabila" :)<br />
<br />
Stand sa chibzuim ce e de facut, explorand optiunile, au trecut cateva ore si firea mi s-a mai domolit. Ratiunea si a gonit furia si a lasat sa se intrevada o <i>a treia </i>varianta, cea a diplomatiei. Am hotarat sa imi sustin cauza intr-un mod ferm, dar nu agresiv si nici resemnat, folosind o argumentatie solida si un ton demn, nu invective si nici rugaminti. I-am facut o demonstratie concisa despre cum livrasem ceea ce promisesem, ce el aprobase, in timp util, functional, departe de problemele pe care el le semnalase. Ii ceream respectuos sa imi semnaleze greselile si daca ele existau, ne vom folosi toata energia spre a le rezolva. Nicio referire la bani, nu voiam sa par ne-profesionist. Spre marea mea surpriza, in urma mesajului meu, Jason al lu' tata-sau mi s-a reinfatisat cu o mina rusinata, ingaimand niste scuze pe care nu le-am crezut, cum ca de fapt angajase 2 echipe pentru munca asta si confundase munca noastra cu cea a celorlalti, care chiar era praf. Iar ceea ce am livrat noi e ok. "Am vrut sa obtin ceva munca gratis", urla el mut. E ok, sunt convins ca asa a fost, da, noi suntem "hailanti", ai buni. "Stiu batrane, te-am mirosit, nu ti-a mers de data asta, sorry", ii raspund eu dar n-o zic. Vazand cum revenim la liman, nu mi-am mai batut capul si i-am acceptat varianta fara alte discutii, omul a acceptat munca, a platit, salut, salut! Ne-am despartit prieteni si am parut sau chiar am fost fericit ca o rezolvasem cumva, fara sa ma apuc la cearta sau sa imi recunosc vreo vina imaginara, precum fusesem initial tentat sa fac.<br />
<br />
Pana aici nimic special, business as usual. Lucrand cu foarte multi clienti, intalnesti toate tipologiile umane, in majoritate sunt oameni cum-se-cade, insa unii, putini, sunt etern nemultumiti, nu o scoti la capat cu ei si ajungi sa muncesti degeaba. Partea interesanta e ca la cateva luni distanta, primesc un email de la o companie marisoara din US, prin care isi aratau interesul pentru anumite servicii pe care ar dori sa le externalizeze si sa le transfere (cate cuvinte pentru a evita englezismul "outsource") catre noi. Sunt incantant, va foarte multumesc, dar cum ati ajuns la noi? Pai v-a recomandat un colaborator de al nostru, Jason X. Da, acelasi Jason care ne mancase ficatii cu putin timp in urma, care ne-ar fi muncit ca pe magari pentru ca apoi sa nu ne plateasca fantastica avere de $150, ne-a recomandat companiei cu pricina, cu care am inceput o colaborare prodigioasa in toate aspectele, inclusiv in termeni financiari. Abia azi, dupa atatia ani, avem un alt client care se pregateste sa depaseasca sumele frumoase pe care le-am obtinut in urma colaborarii cu ei. Care colaborare, tinand cont ca ne aflam in perioada noastra de inceput, a venit ca o reala gura de oxigen si ne-a dat avantul necesar pentru a ne continua activitatea, calcand mai sigur pe nisipurile miscatoare ale lumii freelancing-ului si, in final, a reusi acolo.<br />
<br />
M-am intors la Jason imediat dupa ce am stabilit contactul cu oamenii aceia si i-am multumit sincer pentru recomandare. M-a "cuplacerit" si mi-a multumit la randul lui pentru felul corect si demn in care ma purtasem atunci cand el a gresit fata de noi, la contractul derulat impreuna. A fost suficient pentru a isi forma o idee clara despre cum ne descurcam in situatii limita si, in esenta, despre profesionalismul nostru. M-am intrebat adesea cum s-ar fi desfasurat lucrurile daca as fi cedat impulsului de a ma certa cu el sau a trimite proiectul catre arbitraj. Cu siguranta impresia lui ar fi fost alta si cu greu e de crezut ca ne-ar fi recomandat mai departe.<br />
<br />
A fost doar prima din multele mele experiente cand diplomatia m-a scos din bucluc, cand, alegand strategia asta am solutionat probleme care pareau irezolvabile, ci doar niste drumuri infundate. Azi, dupa ceva experienta acumulata, pare simplu si evident ca asta e calea de urmat in astfel de situatii, insa atunci, in amurgul formarii mele, a fost doar o masura a inspiratiei de moment.<br />
<br />
<b>A doua intamplare se petrece la inceputul lui 2016</b>, nici nu ma dezmeticisem bine dupa ce duhul bahic se pogorase asupra mea in perioada revelionului ca ma pomenesc contactat de o fatuca de la antipozi, Kelly. Aplicasem la contractul propus de ea si se arata interesata de o colaborare. Ok Kelly, nu ne-am apucat inca de munca si il cam imit pe Celentano cand incerc sa vorbesc, dar hai sa ma concentrez putin asupra ta. Mi-a dat mai multe detalii despre nevoile ei, am luat la cunostinta, i-am prezentat o analiza a situatiei si un sumar cu ceea ce puteam sa facem pentru ea, pretul cerut pentru munca noastra si cam atat. Faceam asta pentru multi altii care se aratau interesati, dar, dupa ce vedeau detaliile si pretul, majoritatea se facea ca ploua. Conversia clientilor era suficient de slaba incat sa nu am asteptari deosebite pana ce nu se aratau interesati si in faza a doua, "apres prix" :)<br />
<br />
Am uitat-o repede pe Kelly. Cativa prieteni ne invitasera la cabana lor la munte, unde petrecusera revelionul. Trei oameni decisesera deja sa mearga, iar cu mine se umplea masina. In mine statea puterea sa fac din triunghi, dreptunghi. Urmau si zilele de weekend, deci nu mi-ar fi trecut prin minte sa refuz o bulgareala sanatoasa in mijlocul unei gasti mari. Atat ca soarta avea altceva pregatit pentru mine. Fata balaie din emisfera australa a revenit cu un mesaj in care imi comunica pe scurt ca era de acord cu ceea ce ii propusesem, doar ca voia sa ne si auzim cu voce, ca un ultim stagiu de verificare inainte de a incepe. "Ok, se face, luni ma intorc si discutam". "Am putea totusi sa nu asteptam pana luni? E urgenta si as vrea sa aleg pe cineva clar in weekend-ul asta, iar luni sa putem incepe lucrul efectiv". AAARGH! Nu suport sa ma pregatesc mental pentru ceva (placut), precum o iesire la sfarsit de saptamana, iar apoi sa se faca tandari planul. Pana imi reconfigurez programul ma incearca un sentiment de dezamagire, pe care il traiam si acum. Ce sa fac?<br />
<br />
Refuzasem in trecut mici contracte si din cauze mai putin importante, astfel ca mi-a trecut si atunci prin minte sa ii zic ca imi pare rau, dar nu se poate in conditiile astea, daca putea astepta pana luni ok, altfel... de munca voi mai avea eu parte cateva zeci de ani in viata asta. "Mi-a parut bine pentru conversatie, succes mai departe!" Veneam insa dupa un Decembrie slab si intram intr-un Ianuarie incert dpdv al volumului de munca si, cum tocmai imi cazuse o vrabiuta in mana, parca nu i-as mai fi dat drumul. CEO-ul miniatural de pe umarul drept l-a impuns cu furca-trident pe sibaritul care imi soptea dulce in urechea stanga, neocortexul a preluat controlul de la nucleul amigdalian si m-am trezit zicand "Ok Kelly, we can schedule a Skype call tomorrow (sambata)".<br />
<br />
Raul fusese infaptuit, i-am uns cu mir pe prietenii care plecau sa dea o crancena batalie cu paharele de vin fiert, le-am urat in gand sa ii ia frigul si raul de altitudine si am ramas sa sparg monotonia unui weekend in oras cu avatarul fatucii de la sud de Melbourne. Convorbirea a durat cateva minute doar, era o simpla formalitate (pentru atat am ratat eu tot we??), decizia de colaborare fusese luata deja, doar ca dorea sa imi auda graiul meu melodios pentru a intari sentimentul ca luase decizia cea buna.<br />
<br />
Luni am inceput. Vineri, 2 ani mai tarziu, constat ca a dvs Kelly s-a dovedit a fi un partener de business excelent intru totul, ca personalitate, atitudine, profesionalism, volum de munca trimis etc. Relatia cu ea ne-a lasat posibilitatea sa tinem stindardul sus in perioade tulburi, cand lucrurile nu mergeau cum ne-am fi dorit, si ne-a adus o satisfactie in plus in tot restul timpului. Am lucrat cu zeci, poate sute de oameni in anii astia si putini au potentialul de a ajunge clienti cu care sa poti colabora pe termen lung. Dintre cei care trec de primul ciur, doar unul poate deveni cel mai bun. Cum as fi putut sa banuiesc eu atunci ca ea, cea aproape refuzata pentru 2 zile de lancezeala frivola, era aleasa sortilor? A fost rodul norocului pur si a unei minime inspiratii.<br />
<br />
M-am intrebat de multe ori cati Jasoni si cate Kelly am ratat in toata activitatea mea, din varii motive. Poate ca, vreodata, cand am incheiat o relatie de business intr-o nota mai tensionata, am gonit un jason. Si cand am considerat ca o munca nu merita inceputa cu vreun nou client, am indepartat o kelly. Nu am insa niciun regret. Povestile pe care nu le traiesti nu iti apartin. Tu doar netezesti altora calea prin care isi implinesc propriul destin. Dupa cum ne povatuia Steve Jobs, ce avem noi de facut este sa privim viata noastra in retrospectiva, sa vedem punctele de inflexiune si sa le unim. Ce rezulta e destinul nostru.Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-37488952913320067752017-07-13T08:12:00.000-07:002017-07-14T08:19:25.970-07:00Un No Trespassing land... cam imputitIeri, la vreo doua ceasuri dupa ora pranzului, cand soarele te loveste perpendicular in crestetul capului si pruncii ia bataie ca nu vor sa doarma de amiaza, plec de acasa cu bicicleta pe unde aveam treaba. Canicula se instalase si incepuse sa inlocuiasca oxigenul de la nivelul asfaltului cu un gaz fierbinte care iti lichefia plamanii. Orasul e amortit, traficul la nivelul anilor '80, iar un ciudat si rar fenomen atmosferic face claxoanele masinilor sa nu functioneze. <br />
<br />
<a href="https://www.stonehousesigns.com/sites/default/files/products/formatted/Danger_No_Trespassing_DA40_OSHA.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="286" data-original-width="400" height="141" src="https://www.stonehousesigns.com/sites/default/files/products/formatted/Danger_No_Trespassing_DA40_OSHA.jpg" width="200" /></a>In peisajul asta sumbru, sui in sa. Ma asteapta un drum scurt si linistit pana in centru. Din Silozului fac hăis<i> </i>pe Tudor Vladimirescu. De la trafic scazut dau de non-trafic. Caldura e parca mai suportabila pe bicicleta, ma bucur de toropeala generala si dau pedala pe mijlocul drumului. Sa tot fac vreo 150 de yarzi cand ma loveste. Plamanii mei ca doua gogosi fierbinti, deja chinuiti, se umplu instant cu o miasma imputita (stiu ca e pleonasm, dar trebuie sa aveti o imagine cat mai exacta). Inteleg instant ce o genereaza, iar la cateva lungimi de cal am si o prima confirmare: o dunga inchisa la culoare, lichida si lipicioasa te conduce fara gres la un smarc fetid plutind pe asfaltul incins, in dreptul portii unei curti. Apelez o baza de date interna si vine rapid raspunsul: e miercuri, ziua aia din saptamana cand se ridica gunoiul. Asta nu ar trebui sa ne afecteze in niciun fel, doar ca in anul Domnului 2017, la 10 ani de cand suntem membrii unei uniuni a tarilor dezvoltate, azi in descompunere, masinile aparent etanse ale Salubritatii sunt ciuruite precum cladirile Alepului. Acolo unde opresc sa incarce pretioasa marfa pe care o transporta lasa un mic laculet de materie zemoasa imputita, care, combinandu-se cu fierbinteala unei amiezi de vara, asigura un mediu odorizant nepropice vietii, un "No Trespassing land" pe domeniul public, care brazdeaza orasul pe traseul urmat de gunoieri. <br />
<br />
Nu am pe unde sa ies din cursa intinsa de autoritatile orasului, asa ca imi continui drumul pe Strada Infamiei, avand repere clare care ma asigura ca nu ratacesc traseul: dungi lipicioase conducand la alte smarcuri, aparute cu o regularitate data de distantele dintre portile curtilor locatarilor acelei nefericite strazi. La prima intersectie fac stanga, exact inainte de masina care isi continua nestingherita procesul de otravire a aerului. Brusc, aerul (doar) fierbinte devine foarte placut si dezirabil, unde cu cateva minute in urma parea sufocant si nedorit. Am parte si de alte avantaje, calatoresc inapoi in timp, intr-un spatiu al copilariei, in salbaticia anilor '90, cand vara aveam parte in mod cotidian de peisajul descris mai sus. Fervoarea cu care ne pastram traditiile ma induioseaza.<br />
<br />
Chapeau bas, Romanie!Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-49213197727416907032016-12-25T01:08:00.000-08:002016-12-26T07:05:58.911-08:00Ce faci de Craciun?Am primit si anul asta, ca si in trecut, o intrebare de sezon: ce faci de Craciun? Nu am schimbat nimic la programul adoptat anii trecuti si deci mi se pare inutil sa fiu intrebat, dar vine totusi ca o chestionare fireasca astazi, cand fiii burghezi ai globalizarii isi rezerva bilete prin early booking pentru a petrece un Craciun de neuitat in tumultul marilor metropole europene.<br />
<br />
Eu nu m-am simtit insa niciodata atras de curentul asta. Am preferat sa merg la casa de la tara, la curtea ei cu tuile incarcate de zapada iarna, cu bolta de vita de vie inghetata, la casuta veche unde, in odaia peste care curgerea timpului nu are efect, bunica ne impleteste ciorapi de lana tuturor, altii in fiecare iarna. Unde, dimineata devreme, cand inca nu se lumineaza afara, soba cu cercurile plitei scoase proiecteaza pe tavan dansul flacarilor jucause. Unde ma trezeste uneori motanul titular al mosiei, torcand de zor pe plapuma de deasupra-mi. Unde, cand ma hotarasc sa scot nasul in gerul diminetii, ma intampina cel putin doi patrupezi purtatori de blana deasa, scancind bucurosi sa ma vada de parca trece un veac, si nu o noapte de la precedenta intrevedere. Si o droaie de matze smiorcaindu-se lingusitor, zguduite bine de frig, care dau sa iti intre printre picioare prin usa abia deschisa. Unde Mos Craciun a cam uitat sa treaca in ultimii ani, dar e adevarat ca nici eu nu mi-am mai tocit penita sa ii scriu. <br />
<br />
Imi e greu sa asociez perioada Craciunului cu o alta locatie. In ultimii 30 de ani nu am lipsit nici macar o data.<br />
<br />
Craciun Fericit!Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-61608358437861646192016-12-12T04:11:00.001-08:002016-12-12T06:39:40.891-08:00E necesar un update de democratie?Nu sunt surprins de rezultatul alegerilor parlamentare din Romania. Contextul local si european il faceau oarecum previzibil. Rezultatele voturilor democratice din diferite parti ale lumii civilizate din acest an m-au surprins mult mai tare si asta ma face sa trag niste concluzii care ma transforma aparent intr-un dusman al democratiei: se pare ca acest model de a lasa decizia poporului este unul care se dovedeste a fi gresit.<br />
<br />
Trebuie plecat de la teoria ca mereu omul isi va vota binele. Cu mici exceptii, in care voturile sunt cumparate (asta se intampla la un nivel neglijabil azi in societati de la nivelul Romaniei in sus), toti voteaza pentru mai bine. Problema apare de la trei aspecte esentiale: <br />
<br />
- capacitatea de intelegere a omului despre ce inseamna "mai bine"<br />
- rezistenta lui la manipulare si la emotia de moment<br />
- indarjirea lui civica<br />
<br />
Cum omul mediu e in general prost, prin prost intelegand om cu o capacitate de a gandi in perspectiva si in profunzime slaba, si cum asta atrage o rezistenta la manipulare slaba, e clar ca el nu va putea lua cea mai buna decizie in alegerile pe care le face. Apoi, omul "celalalt", destept, prin asta intelegand mai bine pregatit, mai informat, mai educat, mai greu de manipulat, care ar putea lua niste decizii mai bune, este cel care are asteptari mai mari, accepta mai greu jumatatile de masura, si deci e mai usor de dezamagit decat primul. Din cei ca el se aleg aceia care, dezamagiti de solutiile si optiunile propuse, prefera sa nu isi exercite dreptul la vot. Constiinta lor civica se dilueaza.<br />
<br />
Atunci, raspunsul final al poporului, care ar trebui sa reprezinte medierea si nivelarea precisa a raspunsului individual adunat, nu reprezinta nici macar o medie exacta a societatii. Ponderea principala este cea a societatii "de jos", cea mai putin desteapta si mai manipulabila, dar mai constiincioasa civic. Cum societatea in esenta e proasta, fiindca oamenii destepti sunt mai rari decat cei prosti, iar multi dintre cei destepti aleg sa nici nu participe activ la procesul de selectie, rezulta ca raspunsul final in cazul unui vot popular va fi influentat (as zice viciat) de partea proasta a societatii deja proaste.<br />
<br />
Si atunci, te intrebi cum de e posibil sa oferi poporului decizia in niste cauze de interes puternic, national sau planetar? Cei "prosti dar multi" vor face alegerile in situatii pe care nu le vor putea judeca drept cu putina minte pe care o au.<br />
<br />
Ca exemplu deja cunoscut, are rost sa lasi decizia Brexitului la judecata englezului de rand, cand sunt atatea implicatii economice pentru UK si Europa pe care abia niste oameni bine informati si inteligenti le pot intelege? Nu era oare mai nimerit sa oferi votul unui consortiu de oameni mai bine pregatiti, Parlamentul, Guvernul, reprezentantii oamenilor de afaceri si ai societatii civile? Oricare ar fi ponderea fiecarui organism in decizia finala.<br />
<br />
In cazul unor decizii care tin strict de alegeri politice interne, e si mai greu de decis care ar fi un sistem mai bun, care ar fi mai degraba evolutiv si nu invers. Cum sa se aleaga cine guverneaza tara? Poate niste criterii multe si predefinite, care sa asigure ca doar oameni bine pregatiti, bine intentionati si integri pot conduce destinele celorlalti? Atunci cand gresesti grav sau voit, sa fii descalificat si inlocuit automat? S-ar putea oare implementa un sistem de asa natura? Cum s-ar putea updata sistemul de selectie actual la unul mai bun, mai performant? Nu e asta calea de urmat pentru a asigura progresul firesc al societatii secolului XXI?<br />
<br />
Cred ca, atata timp cat deciziile vor fi rezultatul votului popular, vor preleva alegerile involutive, greu explicabile, care ne vor face sa continuam seria dezamagirilor si in viitor.<br />
<br />Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-79762558645472280332015-02-13T03:01:00.001-08:002015-02-16T03:15:41.752-08:00Confesiunile unui auster inchipuitAm auzit de multe ori sintagma "traim intr-o societate consumerisa". Eu o gasesc de necombatut. Dezvoltarea accelerata pe care a cunoscut-o lumea in ultimele decade, boom-ul din industria de servicii si dezvoltare de produse, facilitatile aduse de supratehnologizare, toate acestea au facut posibila expunerea la o paleta enorma de optiuni pe care individul le are disponibile in tot cadrul lui social. Avem varietate in toate directiile in care am putea dori sa ne canalizam resursele monetare: nenumarate baruri si cluburi pentru a potoli setea insatiabila de alcool si pofta vorace de socializare, o duzina de agentii de turism ne propun o multime de destinatii turistice, o pleiada de hipermarketuri (de cateva ori mai multe decat sunt necesare) ne stau la dispozitie pentru orice de la stafide la motosape, granita de oras e trasata de reprezentantele auto care propun sute de tipuri de masini si mereu au o oferta avantajoasa "numai pentru dumneavoastra". Si asta doar in cadrul real, mai exista internetul care le inglobeaza pe toate. In plus, un sistem bine gandit de creditare faciliteaza accesul la aceasta gama enorma de posibilitati care te imbie la un consum frenetic, de multe dincolo de posibilitatile reale de solvabilitate.<br />
<br />
In tot acest spectru, cei care nu adera in mod evident la tot acest dans psihotic al consumului de orice natura sunt priviti cu o anume rezerva. Ei, dupa cum observa cineva, "nu sunt in rand cu lumea". Sunt pe rand zagarciti, austeri (asta e totusi o caracterizare eleganta si dezirabila), si cel mai des "isi mananca din c*r" (mama cat imi place asta!!). E ceva din firea omului care il face sa eticheteze rapid si inainte de orice judecata pealabila. Nu esti in tiparul comportamental al majoritatii, rezulta ca esti un ciudat. Fii pregatit sa iti asumi asta!<br />
<br />
Chiar daca personal nu ma consider nici pe departe un auster, cu un stil de viata spartan, nu sunt insa nici consumatorul fidel pe care societatea incearca sa il formeze. Ma regasesc cumva in segmentul celor care se lasa calauziti in calatoria prin viata de lumina unei minime educatii financiare, pe care de multe ori si-au insusit-o prin autodidactie, prin observarea atenta a mediului in care traiesc si uneori experimente pe propria persoana. In felul acesta, ma ghidez pe niste principii simple care imi zic sa ma feresc sa cheltuiesc mai mult decat imi pot permite (deci stau departe de credite), sa cheltuiesc chiar MAI PUTIN decat imi pot permite (deci sa incerc sa economisesc cat de putin), sa nu investesc nebuneste in pasive (se depreciaza, trendul se schimba rapid si interesul pentru ele scade oricum la scurt timp dupa ce le achzitionezi), sa incerc sa acumulez ceva active care peste ani sa faca salariul doar o componenta a retetei financiare personale. In plus, sa cheltui fara mari retineri atata timp cat asta vine in sprijinul pasiunilor mele si deci aduce alinare spiritului. UPDATE: daca nu pot evita creditul, macar sa nu il iau niciodata in alta moneda decat cea in care sunt platit - parce que le CHF crise :)<br />
<br />
Daca sunt consecvent in urmarirea acestor principiilor? Pai unele mi-au iesit deja, altele raman ca un obiectiv de care incerc sa ma tin, dar una peste alta asta e un fel al meu de a mentine un echilibru in viata, de a ma simti sigur pe mine si pe posibilitatile mele, de a nu cadea in capcana consumerismului necontrolat, de a acorda atentie si lucrurilor simple care ne aduc placere dincolo de supravalorificarea nejustificata a materialismului. Stiu sigur ca pentru atitudinea asta generala a mea am fost catalogat drept "zgarcit" de nenumarate ori, doar pentru ca nu am considerat necesar sa intru in radul lumii si sa traiesc intr-un acord perfect cu dogmele sociale care iti stabilesc un tipar clar pe care trebuie sa il urmezi. Cred ca chiar incepe sa imi placa etichetarea in cauza, daca prin asta se considera ca sunt un razvratit si un neatarnat :)<br />
<br />
Si desi stiu ca un text se incepe in mod normal cu intriga, eu am pastrat-o la final cand pot spune ca aceasta scurta introspectie e determinata in sens mai larg de nedumeririle cunoscutilor mei cu privire la felul meu de a fi, dar in principal de intrebarea pe care mi-au adresat-o de curand: "De ce ai ales sa vinzi masina "a buna" care iti cazuse in mana si sa o pastrezi pe a ta cea veche si fara pretentii"? Sau cea cu un talc ascuns, pe care inca nu cred ca l-am patruns: "Nu le vinzi pe amandoua si iti iei una calumea?" Chiar asa, de ce am facut-o?! Cred ca mi-am mancat din c*r :))Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-78308922211165205332014-06-16T14:05:00.002-07:002014-06-18T07:19:07.227-07:00Discursul întâiului Rege al României MariUna dintre activitatile mele recreative adiacente timpului petrecut online este aceea de a cauta discursuri. Dintre acelea motivationale gasite in filme dramatice, sau comice rostite la nunti americane, mergand pana la speech-uri cu mesaje puternice ale unor varfuri din diferite domenii ale stiintei gasite pe TED. Insa in majoritatea lor, cele care au avut un efect deosebit asupra mea sunt monoloage celebre si au fost rostite de oameni remarcabili, caci doar astfel au putut capata notorietate si au razbatut cursului timpului.<br />
<br />
Am aflat recent despre cuvintele rostite acum aproape un secol de catre ultimul nostru mare rege, Ferdinand, la ceremonia de inhumare a sicriului Eroului (Ostaşului) Necunoscut. Ferdinand cuvantase in chip stralucit si in alte ocazii de mare insemnatate pentru istoria noastra moderna, pentru a motiva soldatii pe front in 1917 sau la Marea Unire din 1918, insa mie mi-a placut mai mult discursul scurt, prin care propunea unei natii inca suferinde dupa trecerea razboiului un motiv in plus de mandrie nationala.<br />
<br />
In anul 1923, raliindu-se ideii comune statelor care suferisera pierderi militare importante in Primul Razboi Mondial, de a cinsti memoria soldatilor care se jertfisera pentru apararea neamului lor, Romania a constituit un comitet care avea ca sarcina gasirea unui Erou Necunoscut, care avea sa fie exhumat dintr-unul din locurile unde se dadusera bataliile cele mai crancene ale razboiului si inmormantat cu fast si onoruri militate in parcul Carol I din Bucuresti. Astfel, a fost identificat cel mai bun elev orfan de razboi dintr-un liceu militar care, la Marasesti, a ales aleatoriu sicriul cu numarul 4 dintr-un sir de 10 sicrie ale unor soldati ramasi neidentificati proveniti din zece locuri de batalie de pe teritoriul tarii. Dupa o procesiune care a transportat ramasitele Eroului cu trenul pana in Bucuresti, in ziua de Inaltare a anului 1923, sicriul a fost condus de o mare multime de oameni catre destinatia finala, terasa Muzeului Militar din Parcul Carol I, unde a fost purtat pe umeri si depus in mormant de catre Cavaleri ai Ordinului "Mihai Viteazul" intr-o atmosfera de adanca solemnitate.<br />
<br />
Tinand cont de faptul ca trecusera doar 5 ani de la incheierea Marelui Razboi iar urmarile sale lasasera cicatrici adanci in sufletele tuturor romanilor, si putin peste patru ani de la sarbatoarea reintregirii patriei, este firesc sa presupunem ca sentimentul mandriei patriotice si identitatii nationale era la cotele cele mai inalte din istoria neamului nostru, iar empatia pentru victimele si eroii razboiului era dintre cele mai profunde. Pe acest fond, cuvantarea scurta a regelui de la finalul ceremoniei a avut cu siguranta darul de a anima multimea si a face sa rezoneze inimile tuturor celor prezenti.<br />
<br />
“<i>Cu cununi de laur erau întâmpinaţi în vechime biruitorii sub arcuri de
triumf şi tot cu cununi de laur se cinsteau mucenicii credinţei
mântuitoare. Cununa de laur ce-ţi aduce întâiul Rege al României Mari,
ţie ostaşului fără nume, care întrupezi, de acum şi până în veac, jertfa
sutelor de mii de vieţi închinate pe altarul patriei pentru mărirea şi
unitatea naţională, este şi cununa muceniciei, şi cununa biruitorului.
Toată suflarea românească, în clipa aceasta îşi îndreaptă gândurile
patriotice spre tine, simbolul jertfei şi al vitejiei; toţi ochii
lăcrămează, toate inimile bat, acum, pentru cei iubiţi ai lor, cari,
singuri sub cerul lui Dumnezeu, sau în vitejia luptelor au închis ochii
departe de orice mângâiere. Iar înaintea locaşului tău de veci se
închină azi, cu adâncă recunoştinţă, Ţara întreagă, căci fără nume
fiind, eşti al neamului întreg</i>.”Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-26148523628349619762014-03-17T19:25:00.000-07:002014-03-19T07:33:18.142-07:00Fara acea solidaritate nu ar mai exista nimic...<b>2014.</b> In timpul unei ture de bicicleta prin imprejurimile orasului, formam un grup neomogen de "bikeri". Nu se cunosc toti cu fiecare. Iesim de pe sosea si intram pe "offroad". Inaintam pe un traseu necunoscut, cu gandul sa ajungem la o alta strada principala care sa ne duca inapoi in oras. Nimeni dintre noi nu mai fusese pe acolo, dar stiam cu siguranta ca este drumul care leaga cele doua sosele, si deci nu ne pregatim temeinic. Nu luam merinde, iar apa e dozata catre minim. Toti avem cate 0.5l, doar unul singur e prevazator si arunca in ruscac 2l. <br />
<br />
Traseul este inspirat ales, dam de drum necalcat de masini, cu verdeata multa si pe si pe langa, cu miresme de primavara timpurie. Rulam in liniste si ne hidratam in tihna. Trecem de jumatatea drumului, cand vantul care se inteteste face ca groapa de cenusa din apropiere sa ne trimita o bariera naturala in cale. Sondam terenul, alegem sa ocolim goapa (care e intinsa si asezata pe un deal) prin stanga, in directia vantului. Scapam de cenusa, dar ocolul ne scoate printr-o padure unde drumul ne este finalmente barat de mlastini rezultate din ploile recente. In momentul asta suntem tot mai obositi, nu neaparat din cauza lipsei conditiei fizice. E cald, suntem imbracati gros in haine inchise si pana sa ne dam seama de asta observam ca apa e aproape terminata. Trebuie sa facem cale intoarsa, evident in conditii de inceput de deshidratare. Cel putin 3 (sau chiar toti cei 4 cu 0.5l ratie de apa) din cei 5 biciclisti termina apa definitiv, iar drumul ne mai plimba vreun ceas prin caldura. <br />
<br />
In ciuda faptului ca cel putin unul dintre noi se plange destul de vocal din cauza setei, iar intr-un rucsac se afla cu siguranta cel putin 1l de apa, nu se cere in mod explicit sa se imparta apa, sau sa se aiba mila de vreo mica sticla personala si sa i se umezeasca nitelus peretii intru slaba desfatare a stapanului. Nu am dubii ca va veni o oferta in acest sens, insa situatia nu genereaza niciun raspuns. Timpul trece, situatia nu este grava, nimeni nu risca pierderi de sanatate, dar disconfortul exista, si limba minutarului tot mai face vreo 180 de grade inainte sa iesim la drum. Imi incordez auzul - tacere muta, nu se aude niciun fermoar deschizandu-se. Ne continuam drumul, fiecare purtandu-si agale propriile-i ganduri in cap si neputinte in muschi. Ajungem aproape de drum, dam de un prieten aflat la pescuit in zona, si "voila": cei flamanzi se vor infrupta din rodul pamantului, prin bunatatea Domnului. Apa din bidonul de 5 litri nu este un miraj, dar exista nesansa sa devina: suntem avertizati pe un ton serios ca este de la robinet si nu cumparata (HA!). Ii sugem vreo juma de bidon si stingem focul din maruntaie. Ii multumim cum se cuvine, si purcedem alene spre oras.<br />
<br />
Fara sa port suparare nimanui (nu ne-a oprit nimeni sa ne aprovizionam si noi mai bine), ma gandesc totusi cu tristete la coeziunea jalnica dintre membrii grupului in care ne constituisem. In micile si neglorioasele mele aventuri in aer curat, pe trasee montane sau ture de bicicleta, am purtat intotdeauna cu mine credinta ca in situatii de criza, reala sau inchipuita, voi avea mereu sprijinul nu doar al grupului cu care ma deplasez, ci si al oamenilor necunoscuti care se afla intr-un caz mai fericit ca al meu, in imediata mea apropiere.<br />
<br />
Asta imi trezeste amintiri si, invariabil, construiesc o paralela cu un caz antagonic, incomparabil ca importanta si gravitate, dar care ma duce in situatia de a trage anumite concluzii clare referitoare la calea pe care un om trebuie sa o urmeze in relatiile interumane pentru a se ridica pe culmea evolutiei sale personale. Deci pe cealalta dreapta a paralelismului amintit, suntem in anul..<br />
<br />
<b>1994</b>. Constantin "Ticu" Lacatusu este poate cel mai in voga alpinist roman al momentului, si va ramane asa multi ani de aici inainte, pana ca "manji" insetati de altitudine precum Torok, Gavan sau mai ales Colibasanu sa reuseasca sa urce cateva varfuri de peste 8000m, "optimiari" in limbajul ezoteric al alpinistilor, si sa atraga atentia asupra lor. Dar in 1994 Lacatusu este unul dintre pionierii alpinismului romanesc de mare altitudine, primul roman care urca un optimiar, Broad Peak in 1993. Iar anul acesta se pregateste pentru expeditia vietii sale. "Mecca" alpinismului mondial, aspiratia fierbinte a oricarui pasionat de escalada, varful unei pasiuni sfredelitoare. Chomolungma, in traducere "Zeita Mama a Muntilor" - Muntele Everest.<br />
<br />
Pentru cei mai putin documentati, escaladarea unui munte inalt si celebru nu inseamna doar pasiune si pregatire fizica. Nici macar daca adaugi banii de drum, echipament si serpasi nu ai reteta care sa iti asigure o ascensiune. Vazuti ca o potentiala sursa de bani datorita mediatizarii lor, guvernele tarilor pe teritoriul carora se afla au pus o anumita taxa pentru a da dreptul de a urca pe aceste varfuri. Pentru Everest, fiind cel mai dorit, taxa este pe masura - 25,000$. Plus celelalte cheltuieli, fara macar $40,000 nu iti ingropi bocancul in zapada mai sus de tabara de baza de la 5350m. <br />
<br />
In '94 Ticu gaseste sponsori, face rost de gologani si porneste la drum. Este fara indoiala momentul de glorie al carierei sale. Nimic nu il poate determina sa piarda "summit-ul", varful in sine, marcajul care iti indica marea performanta pe care ai izbandit-o. Fara a ajunge exact in varf nu se considera ca ai reusit escalada. Nu iti poti trece in palmares altceva decat incercarea. La peste 8000m, granita dintre reusita si esec este "subtire" ca aerul pe care il respiri. Vremea este buna, ajunge pana la 8.1 km deasupra marii. Acolo, o alta expeditie este la ananghie si are nevoie de ajutor urgent. <br />
<br />
Orice s-ar spune, alpinistii sunt oameni vanituosi, carora nu le place sa piarda. Cand esti la 8100m pe Everest, nu poti sa nu te gandesti ca mai ai doar vreo 748m pana sus. Da, sunt cei mai grei metri, e asa numita zona a mortii unde corpul poate rezista in conditii de siguranta doar cateva zile, trebuie sa umpli plamanii de 3 ori ca sa ai cantitatea de oxigen aferenta unei inspiratii la ses, dar poti sa arunci cu piatra pana acolo, daca ai vreme buna si esti inca sanatos, nu ai avut nesansa vreunui endem pulmonar sau cerebral, ii urci doar din euforie. Dar Ticu lasa in urma vanitatea, calca pe ambitia lui de a fi primul din neamul sau pe "Mama Universului" si abandoneaza ascensiunea. Intervine în acţiunea de ajutorare si salveaza viata unui canadian. Rateaza varful, dar castiga ceva mai important decat un nume in topul unei statistici. Este recompensat cu Premiul Fair Play de catre Comiteul Olimpic Roman. Avea sa declare cuvinte care patrund adanc in suflet si ii innobileaza actiunea: "<b>Viaţa unui om este mai presus decît orice munte. Fără această solidaritate nu ar mai exista nimic, iar eu aş abandona definitiv escaladele</b>". Nici vorba de asa ceva, oamenii inaltimilor sunt solidari, si Ticu nu abandoneaza. Urmeaza o serie de premiere romanesti: ajunge pe "acoperisul lumii" anul viitor, completeaza lista Carstensz (circuitul Seven Summits) a celor mai inalte varfuri de pe cele 7 continente. Mai urca 2 optmiari, si se cocoteaza sus de tot pe culmea gloriei refuzate in '94. Dar mai presus de toate, demonstreaza ca "mountaineer-ii" sunt oameni plamaditi dintr-un aluat aparte, cu inalte principii si valori morale, capabili sa manifeste acea solidaritate "fara de care nu ar exista nimic".<br />
<br />
<b><i>2008. </i></b><i>Horia Colibasanu, poate cel mai de succes alpinist roman in prezent, abandoneaza ascensiunea si ramane 3 zile in cort langa colegul sau </i><i>bolnav, spaniolul Iñaki Ochoa (o legenda a alpinismului mondial, care incerca ascensiunea ultimului dintre cei 14 optmiari care ii ramasese de urcat) pe Annapurna, la 7800m, in Zona Mortii, unde fiecare zi in plus iti slabeste corpul in mod accelerat si iti diminueaza sansele de viata. Kit de supravietuire: o punga de macaroane si o ciocolata. O echipa de salvare urca pana la ei, si astfel Horia reuseste sa coboare in ultimul moment, salvandu-si viata. Ochoa nu supravietuieste, insa spiritul de sacrificiu al romanului ii aduce distrinctia</i> "Spirit of Mountaineering" <i>din partea </i>British Alpine Club, <i>cel mai vechi club montan din lume. Devine un erou in Spania, si totodata mult mai cunoscut acolo decat in tara sa. Revine in 2010 si urca pe Annapurna, dedicand reusita lui </i><i>Iñaki Ochoa.</i><br />
<br />Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-4763538628332708242014-01-21T13:02:00.002-08:002014-01-22T01:14:28.700-08:00Seara frustrarii unei natiiInca din tineretea mea timpurie am simtit un interes viu, greu de explicat, pentru zborul mecanizat si tot ceea ce tine de aviatie. Poate ca se datoreaza istorioarelor auzite in copilarie despre merituosii nostri contributori la dezvoltarea avioanelor in faza incipienta a aviatiei, vorbesc de Vlaicu, Vuia, Coanda. Mai tarziu, poate s-a propagat datorita povestilor pe care le cautam avid online, despre asii aviatiei militare romanesti (si nu numai) in Al Doilea Razboi Mondial - Bazu Cantacuzino, Alexandru Serbanescu, Ioan Dobran si altii necunoscuti in afara sferei lor, mai putin mentionati, dar nu mai putin eroi. A scrierilor inspirate ale lui Doru Davidovici, care descria in fraze metaforice trairile sale la mansa unui aparat de zbor. Nu stiu daca astea sunt cauze, sau consecinte. Poate ca este, in mod simplu, o atractie normala, baieteasca, barbateasca catre zbor, asa cum sunt cele pentru viteza sau arme. A ramas insa la statulul de aspiratie casta, neimplinita. Chiar daca si in prezent studiez posibilitatea inscrierii la cursuri specializate de pilotaj pe aparate usoare, renunt din motive clare si obiective. Este o pasiune care trebuie hranita financiar dupa o reteta pe care putini si-o permit, intrucatva un hobby al elitelor in randurile carora nu ma regasesc.<br />
<br />
In felul acesta, am simtit mereu o compasiune aparte pentru cei care au pierit in accidentele aviatice. Este de un tragism extrem sa iti constientizezi moartea pentru o perioada de timp care poate fi considerata lunga, clipe cat un veac, din momentul aflarii defectiunii ireparabile pana la sfarsitul efectiv. Mai mult, sentimentul e amplificat de cazurile in care cei care se trezesc dimineata ca oameni obisnuiti devin eroi ai unei zile sau ai unei comunitati, reusind sa reduca numarul victimelor din aeronava sau, cazul pilotilor militari sau acrobati, amanand catre nicicand momentul ejectarii pentru a nu prabusi avionul peste o zona populata. Suflete nobile care isi gasesc sfarsitul timpuriu pentru ca altii, nevinovati si uneori nestiutori de drama lor evitata, sa traiasca.<br />
<br />
Pe fondul acesta am urmarit ieri drama medicilor si a pilotilor din avionul care trebuia sa ii duca la Oradea, in misiune medicala. A fost o seara a frustrarii personale, si cred ca a frustrarii unei natii. Ma intrebam atunci, in timp ce ma facusem comod intr-un fotoliu, oare ce stare sufleteasca poti avea atunci cand esti captiv intr-o carcasa metalica, ranit si hipotermic? Oare care Dumnezeul uitat in momentele bune se indreapta acum rugile tale? Cum anume iti poti domina teama astfel incat sa reusesti sa ramai pozitiv, asteptand in frig si in durere un ajutor care intarzie, timp pretios pe care tie nu iti este dat sa il risipesti? Cat de fina este granita dintre sentimentul intaritor al sperantei si fiorul rece al resemnarii? Cat de sfasietor este ca in loc de mana pe umar a salvatorilor sa simti imbratisarea inghetata a mortii? Bravii supravietuitori erau cu siguranta niste oameni de toata isprava, care plecasera intr-o actiune riscanta pentru a salva vieti, iar acum, cand aveau nevoie de propria salvare, nu o gaseau nicaieri.<br />
<br />
Dupa cum stim, actiunea de salvare a intarziat din motive greu de explicat astazi, in epoca de glorie a tehnologizarii, asta ducand la moartea a doua persoane. Timpul de raspuns, comunicarea si mobilizarea nenumaratelor structuri de ajutor ale statului au fost dezonorante. Vazand toate astea, in revine in minte ideea exprimata de R.V. Jones, seful serviciului de contraspionaj stiintific al Marii Britanii in WWII, in cartea sa "Un razboi ultrasecret". Explicand cum o celula care numara foarte putini oameni a putut tine piept masinariei de cercetare militara naziste, el a concluzionat ca tocmai in asta a stat forta si capabilitatea de a raspunde eficient provocarilor: lipsa nenumaratelor straturi de putere de decizie si a birocratiei astfel evitate, relationarea stransa dintre membri si raspunsul imediat pe care aceasta il faciliteaza. Urmand aceeasi idee, sper ca moartea pilotului si a tinerei rezidente sa nu fie in van, si ea sa genereze un val al schimbarii si al reformarii unui sistem inert, care sa aduca salvarea unor nefericiti aflati in situatii critice in viitor. <br />
<br />
Ca roman, ma simt intru totul recunoscator localnicilor pentru devotamentul lor si pentru rapiditatea cu care s-au mobilizat in numar mare, ei fiind cei care au ajuns primii la locul accidentului. Fara ei nu cred ca am fi vorbit astazi doar de 2 decedati. Lauda lor, oameni simpli care si-au lasat confortul si caldura caselor lor in miez de iarna pentru a sari in ajutorul semenilor aflati la ananghie. Poate ca, dupa cum scria Anna Frank (ea insasi o victima a nazismului), in ciuda tuturor relelor intamplate trebuie inca sa credem ca oamenii au o inima buna.<br />
<br />
Pentru Adrian Iovan, Aurelia Ion si toate victimele inocente ale accidentelor aviatice: Odihniti-va in pace! Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-45395409592899806282012-01-12T03:30:00.000-08:002012-01-12T04:01:44.888-08:00La un email studentesc banal, un reply originalCa urmare a unei promisiuni facuta unor ex-colegi de facultate, cum ca le voi asterne aici o poveste din vremurile ancestrale ale studentiei noastre, ma gasesc in fata domniilor voastre cu o intamplare care astazi imi creaza buna dispozitie, dar care atunci m-a cam naucit, injectandu-mi o doza omogena si complexa de stari sufletesti: contrariere, perplexitate, amuzament. Mi s-a demonstrat, intr-o maniera in care nici un avocat dintr-un roman al lui John Grisham nu ar fi reusit, ca nu pot lega mai mult de 3 cuvinte si sa am si dreptate. Ca daca nu esti foarte riguros si atent la redactare, te trezesti facut praf de vreun critic care sapa adanc in text, avid de gasirea unor incoerente care sa te descalifice. Si, iarasi in premiera pentru mine, o recomandare tacita de a trece pragul cabinetului unui psiho-terapeut. <br /><br />Nu stiu daca nu cumva depasesc barierele morale, publicand o conversatie privata, dar voi compensa ascunzand identitatea profesorului in cauza, neavand insa garantia ca cei initiati nu vor descoperi personajul din spatele mastii mai repede decat arunca-n camera de ardere, pe gat in jos, un shot de Tequilla. In plus, veti descoperi o noua forma a comunicarii student-profesor, de mare originalitate prin structura si continut. Si care, intr-un sens mai larg, mie imi confirma ca normalitatea, in multe aspecte al vietii noastre, este insipida si de nedorit fiindca intamplarile caracterizate astfel se consuma repede si se uita usor, in timp ce doar situatiile mai neobisnuite sunt stocate in sertarasul cu amintiri. Pentru cei neimplicati si nestiutori, sa amintim contextul povestii noastre.<br /><br />Laboratorul de Instrumentatie avea ceva mistic, l-as compara intr-un fel cu bordeiul din "La Tiganci". Asemeni lui Gavrilescu, in momentul in care intrai si usa se inchidea, simteai ca pierzi controlul asupra propriei fiinte, si pe durata sederii tale acolo, vointa si puterea ta erau anulate si elemente superioare iti decideau soarta. Era un univers in sine (concentrationar, ar spune unii), deoarece acolo se tineau cursuri, laboratoare, proiecte, examene. Era un loc in care fiinte cu o insemnatate redusa, studentii, trebuiau sa patrunda tainele Electronicii de la Titanul Instrumentatiei si al Masurarilor, cel care fusese investit de zei cu puteri nemarginite asupra psihicului, si in final asupra destinului tau. Din mijlocul acelui loc, domnul Profesor si-a creat, printre studentii dansului si cred cu tarie ca si printre colegii de catedra, imaginea unui personaj trufas, contondent, greu de digerat. Usurinta cu care reusea isi umileasca discipolii este deja legendara si fara seaman in randul celorlalti profesori, iar in situatiile de acalmie si buna dispozitie, ironia sa, desi fina, cadea in torente si continea un amestec in care rautatea era elementul principal, umorul avand ponderea mai mica. <br /><br />Ne-am dat seama repede ca cel care parea a fi un bonom, calm si cu vocea domoala, maleabil, ne facuse o prima impresie eronata, cand la sfarsitul unui laborator ii zice pe cel mai linistit ton unui coleg care vorbise intr-una ca "Fa te rog foaia cu prezenta, dar ai grija pe tine sa nu te treci pe ea", si s-a dovedit a vorbi serios. <br />Intr-un alt moment, cand am intrat in impas la un proiect de laborator, nimeni din echipa mea nu a indraznit sa il chestioneze deoarece reactia sa urma sa fie in mod sigur ironica (si asta in cel mai bun caz), si am avut de luat o decizie grea, aceea de a ma sacrifica eu. Mi-am luat in gand ramas bun de la parinti si frati si am sarit in gol fara parasuta. "Dom' profesor, avem o problema". Tyqoon-ul Electronicii mi-a servit un raspuns de mi-au sarit fulgii: "Daaaa? Ce fel de problema? Fiindca daca este una usoara, nu doresc sa ma implic, sau daca este una grea, poate nu stiu nici eu sa o rezolv!". Apoi, tacere si neimplicare.<br />Apoi, cand la un examen a simtit ca maini nevazute se intind catre buzunare secrete, in cautarea unor surse de inspiratie interzise, a avut ideea ca "Urmatorul examen il dam in slipi".<br />Domnul Profesor era foarte atent la detalii, astfel ca la randu-ti trebuia sa fii atent la nuantele din procesul de comunicare. Nu a facut asa un student care, aducand un referat mai tarziu decat timpul limita, ii zice "Dom' profesor, v-am adus referatul". Din spatele unei priviri fixe si mirate, creierul a comandat un raspuns care a socat audienta: "V-am adus??!? Adica mi l-ai adus mie?? Adica mi-ai facut o favoare??". Totusi, lumea studenteasca a primit o compensatie cand, intreband un student cu alta ocazie, de ce nu a adus un proiect la timp si de ce lipsise cu o saptamana inainte, a primit un raspuns socant (cititi ad-literam): "Dom profesor, am avut neste treaba".<br /><br />Cu toate astea, pot zice ca eu l-am perceput si altfel, in sensul ca am cautat sa descopar si calitatile, iar felul in care l-am descris mai sus este mai degraba imaginea colegilor mei asupra sa. Personal, i-am apreciat mereu simtul umorului, discursul inteligent si capacitatea de a ironiza orice si oricand. In plus, ii lipsea un defect de care alti colegi de-ai dansului nu au binevoit sa se lapede: ipocrizia. Era corect si direct, stiai la ce sa te astepti din partea-i, nu avea mai multe fete, nu te injunghia pe la spate la examene. Da, te umilea uneori, dar pe termen lung nu a pus probleme nimanui, nu a pierdut nimeni sustinerea licentei din pricina sa. Nu era perceput ca o spaima a facultatii. A incercat, fara mare succes si printr-o metoda specifica, sa ne faca sa invatam cate ceva. Era intr-adevar special, dar asta este un element necesar pentru a deveni subiectul povestii mele.<br /><br />Las mai jos raspunsul caracteristic al dansului la un email cu o banala solicitare a mea, care prin originalitate a transformat momentul respectiv intr-unul de referinta pentru perioada stundentiei mele, in procesul de relationare cu profesorii:<br /><br /> <br /><br />Draga Alexandru<br /><br /><br /><br />> V-am cautat azi la scoala alaturi de colegii mei dar nu ne-ati putut<br />> primi,<br /><br /><br />Asa cum ati putut constata, eram in examen. In timpul examenului, orice<br />alta activitate se suspenda. Nu aveam cum sa va ascult "petitiile" !<br /><br />>> iar in final nu v-am mai gasit, in jurul orei 15:30.<br /><br />La ora 15:30 terminasem examenul si eram deja in drum catre Universitate.<br />Nu e vina mea ca ati ratat momentul finalizarii examenului, ocupati fiind,<br />probabil, cu activitati prioritare la varsta voastra!<br /><br /><br /><br />> Problema mea era legata de modul de sustinere al proiectului. Constat ca<br />> prezentarea unui proiect teoretic nu imi aduce nici un avantaj.<br /><br />Abia acum ??<br />Te consideri capabil ca, fara acest antrenament pe care vi l-am propus ca<br />raspuns la amanarea pe care mi-ati solicitat-o insistent, sa iti prezinti<br />impecabil proiectul de diploma ??<br /><br /><br />> Sunt<br />> sincer cand afirm ca gasesc greoaie si de utilitate redusa memorarea<br />> documentatiei respective.<br /><br />Ti-a cerut vreun profesor sa memorezi ceva ?? Inginerii nu memoreaza decat<br />repere bibliografice, nimc mai mult, lucrand dupa reguli precizate prin<br />standarde. Nu trebuie sa memorezi nici un fel de documentatie ! Poate fi o<br />neintelegere la mijloc, datorata absentelor tale repetate la orele de<br />proiect prevazute in orar.<br /><br /><br />>>Chiar dvs ati afirmat la<br />> inceputul semestrului ca incercarea de eludare a proiectelor practice nu<br />> este o chestiune recomandata.<br /><br /><br />Mentin afirmatia ! De aceea am si fost extrem de neplacut surprins de<br />faptul ca, in ciuda a ceea ce am publicat pe net in octombrie 2007, nici<br />unul din grupa voastra nu a optat pentru un proiect de diploma sub<br />conducera mea, in ciuda notelor maxime (!!!) obtinute sistematic de<br />absolut toti studentii condusi de mine in anii universitari precedenti.<br />Aceasta este una din optiunile definitorii ale grupei voastre si un semn<br />evident al modului vostru de perceptie, pe care il clasific doar ca<br />inexplicabil !!<br /><br /><br /><br />> Deci va solicit schimbarea modului de sustinere a proiectului, intr-unul<br />> practic.<br /><br />Te rog sa fii mai explicit !<br />Ce intelegi prin "sustinerea practica" a unui proiect teoretic ?<br />Ai un proiect teoretic pe care vrei sa-l sustii practic, ori ... ce ?<br />Esti 0K?<br /><br /><br /><br />> Macar stradania intru realizarea acestuia va fi constructiva si<br />> oportuna, iar produsul finit imi va fi util.<br /><br />Care produs finit ? Nu pot banui decat ca gandul tau este cu un pas<br />inaintea realitatii !<br /><br />> Cred ca aceasta solicitare vine destul de tarziu, dar am decis ca e mai<br />> bine sa incerc.<br /><br />Incercarea moarte n-are !<br />Din pacate, momentul optiunilor este demult depasit !<br />Ati avut suficient timp sa optati pentru una din variantele propuse pentru<br />proiect: teoretica sau practica.<br />Sustinerea primei parti a proiectelor teoretice avea deja un termen<br />limita: marti, 8 aprilie 2008, dupa lucrarea de control din materia<br />predata la curs. Loredana a solicitat, in numele grupei, amanarea<br />sustinerii primei parti a proiectelor pe 15 aprilie. Eu am acceptat<br />amanarea in unicul fel in care puteam: schimband incadrarea calitativa a<br />sustinerii, din sustineri libere in prezentari powerpoint ale proiectelor.<br /><br /><br />> In cazul in care as avea acceptul dvs, va atasez doua scheme de alarma<br />> auto la care m-am gandit.<br /><br />Daca le atasai in urma cu 1,5 luni, ar fi avut un rost !<br /><br /><br />> Daca va dati acceptul, insa schemele nu sunt cele potrivite, m-as putea<br />> orienta catre altceva.<br /><br />Reorientarea ta este tardiva si, in acest moment, inacceptabila dpdv<br />regulamentar. Nu-mi ramane decat sa te invit marti, 15 aprilie, pentru<br />sustinerea variantei pentru care ai optat in ultima sedinta de proiect la<br />care ai participat.<br />In ultima jumatate din martie si prima jumatate din aprilie la sedintele<br />de proiect prevazute in programul orar al facultatii pe care o urmati cu<br />totii, au participat doar 3 studenti, printre care nu te-am remarcat !<br /><br /><br />> Multumesc pentru timpul acordat!<br /><br />Cu placere !Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com9tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-19602326752253249252011-05-31T10:30:00.001-07:002011-06-06T09:37:41.455-07:00Ultimul om din apaAm scris in trecut despre oameni care m-au inspirat prin actiunile sau prin discursul lor motivational. Voi continua sa o fac, prezentand atunci cand voi avea disponibile povestile celor care nu trebuiesc uitati, ci pomeniti prin raspandirea cuvantului despre faptele lor nobile, care i-au transformat in modele ale societatii. Azi, o intamplare vazuta si auzita cu ceva timp in urma, pe un program TV, apoi documentata dupa lungi cautari online. O poveste despre eroism si abnegatie, despre oameni superiori prin finetea sufletului lor, despre cum, prin curaj nebanuit si sacrificiu personal, un om poate atinge maximul evolutiei sale. <br /><br />Nu stiu cat de adevarata este teoria destinului uman. Are omul viata pre-stabilita? E adevarat ca fiecare secunda pe care o traim, fiecare molecula de aer pe care o inspiram, fiecare zambet care ne lumineaza fata, strop de apa care ne uda trupul, fiecare om intalnit de-a lungul vietii sunt doar elemente care apar exact atunci cand sunt programate sa apara, intr-o ordine inextricabila si deloc aleatorie, care ne calauzesc spre acelasi invariabil final? Daca e pe asa, atunci unii oameni, putini la numar, se nasc si traiesc cu misiunea exacta, dar nestiuta pana la deznodamant, de a fi pazitorii destinelor altora. Tuturor acestor eroi obisnuiti, mediatizati sau nestiuti de nimeni, care dovedesc ca impasibilitatea in fata pericolului si sacrificarea fericirii personale a unui singur om poate schimba si prelungi viata unei intregi comunitati, sa le aducem un omagiu pe cat de mic, pe atat de important intru pastrarea memoriei lor si educarea spiritului civic. Sa le spunem povestea.<br /><br />Pe 13 Ianuarie 1982, intr-o noapte geroasa, cursa Air Florida Flight 90 rateaza decolarea si se prabuseste, lovind un pod si ajungand in raul Potomac. Doar 6 pasageri supravietuiesc din totalul de 79, iar echipele de salvare au o misiune foarte dificila, trebuind sa intervina cu elicopterul pentru a scoate oamenii din raul aproape inghetat. Actiunea este cu atat mai ingrata cu cat timpul nu este de partea lor, hipotermia fiind principala amenintare la viata celor care se aflau in apa. In timpul actiunii de salvare, un om se remarca prin bravura si devotamentul afisat fata de semenii sai suferinzi, refuzand in repetate randuri sa fie el cel ridicat cu coarda coborata din elicopter, si astfel netezindu-le altora calea catre salvare. In dezordinea si graba situatiei, Dumnezeul acelei nopti incurca destinele si decide ca aceia care trebuiau sa moara, sa traiasca, si nu invers, iar ultimul om ramas in apa sa nu fie si ultimul supravietuitor al catastrofei. Elicopterul care se intoarce pentru ultima data in mijlocul raului nu mai gaseste pe nimeni. Eroul nocturn se scufundase impreuna cu bucata din fuselajul avionului de care se prinsese.<br /><br />Pentru cinstirea memoriei sale, Presedintele Ronald Reagan il distinge post-mortem cu Medalia de Aur pentru Salvarea de Vieti a Pazei de Coasta a Statelor Unite Ale Americii. Distinctii au fost deasemenea acordate echipajului elicopterului si altor 2 civili merituosi care au aderat decisiv la eforturile de salvare.<br /><br />Cititorule de pretutindeti, scoate-ti palaria in fata celui care prin virtutea sa, si datorita recunostintei semenilor sai, a inspirat un cantec, da numele unui pod, al unei scoli, al unei fundatii si al unui ghem de calitati umane: Arland D. Williams, Jr.<br /><br /><span style="font-style:italic;">Povestea pe larg:</span><br /><a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Arland_D._Williams,_Jr.">http://en.wikipedia.org/wiki/Arland_D._Williams,_Jr.</a><br /><br /><span style="font-style:italic;">Un link catre melodia compusa in cinstea sa:</span><br /><a href="http://www.we7.com/#/song/Sara-Hickman/Last-Man-In-The-Water">http://www.we7.com/#/song/Sara-Hickman/Last-Man-In-The-Water</a>Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-71775873651255832202011-04-25T07:31:00.000-07:002011-05-24T09:04:16.191-07:00Privighetoarea de la miezul noptiiCe moment unic as fi pierdut, daca nu as fi decis in mod banal sa dorm in odaia anexa a casei de la tara, in noaptea de Paste a anului Domnului 2011. Nu as fi auzit-o daca nu as fi iesit in noaptea aceea. O decizie spontana si neinsemnata iti poate crea conditiile necesare trairii unui moment pe care sa nu il mai uiti pentru restul zilelor tale. Privighetoarea de la miezul noptii nu isi programeaza cantecul pentru un auditoriu ales, intre care sa te regasesti si tu in mod necesar, ci se adreseaza doar oportunistilor. Ma bucur ca am profitat.<br /><br />M-am gandit in aceasta mini-vacanta la schimbarile de fond si de perceptie suferite de lumea satului in care am capatat constiinta de sine. S-au schimbat atat de multe, de la oamenii dragi sau doar cunoscuti, care atunci existau fizic si acolo iar acum doar in amintiri sau in alte colturi ale lumii, la obiceiurile pierdute odata cu ei. Si mai evident decat orice, trairile din preajma sarbatorilor si sentimentul acela de zi cu zi al copilariei, care era in mod obligatoriu lejer, placut si pozitiv, dar din pacate caracteristic doar acelei perioade. Azi nu mai traiesti nici sentimentul, nici nu mai regasesti suportul lui fizic, ambianta si oamenii care l-au facut posibil. In timp ce gandurile acestea imi preocupau mintea, momentul acela al cantecului nocturn al privighetoarei, pe fondul linistei depline si al aerului tare al noptii, incarcat de miresmele merilor infloriti a avut parte de toate detaliile pentru a construi un tablou rar, de o valoare greu de masurat. Tablou care mi-a adus acel confort psihic si liniste interioara care au facut ca arcul peste trecerea timpului sa fie scurt cat un moment, si oameni, sentimente si situatii traite cu atatia ani in urma faceau parte iarasi din universul prezentului meu. <br /><br />As fi ramas poate mult timp rob al acelei reverii, dar putinele grade ale noptii si maraitul infundat al catelului care ma urmarise in intuneric m-au readus in simtiri. Am mai ascultat putin cantecul care continua si se diversifica in gama notelor inalte, apoi m-am scuturat de frig, am chemat pudelul si am purces fiecare catre culcusul lui. Momentul de intensitate spirituala maxima al vacantei fusese trait, iar daca m-ar fi intrebat cineva atunci asa, fortuit, cum as defini farmecul vietii, sigur as fi enumerat universul rural a copilariei mele, aerul inmiresmat al unei nopti de primavara, si cantecul privighetoarei de la miezul noptii.Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-89076910598289104802010-08-10T12:11:00.000-07:002010-08-10T13:14:30.867-07:00Jurnal de calatorie: Turism ruralMicrobuzul de Bailesti imi schimba ordinea vertebrelor la fiecare hop. Si sunt multe deastea, par ca vin la intervale de timp mai scurte decat iti ia sa rostesti cuvantul "hop". Stau pe ultimul rand de scaune si constat ca asta e "Locul Mortului". Ultimele arcuri fusesera probabil schimbate de catre bunicul soferului de azi, pe cand era holtei. Ma pipai des si in multiple locuri, chiar si in locul acela care va provoaca zambete, sa ma asigur ca totul e in ordine. Nu detectez vreo problema ireversibila, dar nici nu am certitudinea ca ea nu exista. Raman sa traiesc cu stresul ca o posibila scurtare prematura a liniei vietii isi va avea una dintre cauze in infama calatorie.<br /><br />Dincolo de reflectiile existentiale, trebuie sa gasesc puterea sa rezist pana la capat de linie. De cateva ori pe minut, imi sudez moralul apeland la psihologia auto-imbarbatarii: "Esti puternic, duci mai mult de atat! Nimic din toate astea nu te pot dobori! Rezista!"<br /><br />Rezist pe dracu! E a doua oara cand f*t un cap in plafon. Ma uit in sus si incerc sa imi amintesc... parea teapan cand m-am urcat. Acum mai ca se vede azurul cerului. Ma apuca melancolia. Acolo o sa ajung si eu in curand daca nu se termina calvarul. Poate ca asa mi-e scris. Incep sa ma descleiez.<br /><br />Bine macar ca circulam cu viteza, calvarul meu va fi mai scurt. Simt gol in stomac pe cand nenea "Eddie Irvine" calca "Batrana Carapace". Oare cat o baga la ora acum? Nu ma pot concentra la estimari, dar vad cum zburam pe langa un alt coleg de trafic. Fotografiez cu coada ochiului imaginea masinii depasite, nu am timp sa o studiez pe indelete din cauza diferentei de viteza. Aduc flashul stocat pe retina in fotoproiectorul amintirilor si remarc ca nu e nimeni inauntru. Cum dracu?? Inteleg imediat, dar nu imi vine a elibera gandul acela care sa pronunte verdictul. Era parcata. Simt ca ma prabusesc.<br /><br />Am pierdut ceva timp cu evocarile, cat o mai fi de mers? Ma uit pe geam (Doamne, fii milostiv!). Recunosc zona, iar Domnul nu privea spre situatia mea in acel moment, ocupat fiind, probabil, cu chestiuni administrative. Sunt singur in suferinta mea, care se prelungeste nejustificat. Incep sa privesc retrospectiv si sa regret lucrurile pe care nu le-am facut in viata. Cine stie daca timpul mai are rabdare cu mine?<br /><br />Dam de o portiune de drum mai bun. Gandindu-ma la ce incasasem inainte, aici zdruncinaturi care in mod normal par a-ti viola toata fiinta par leganari ale patutului copilariei in "Transportorul catre Iad". Revine speranta. Imi incarc bateriile, stiu ca momentul in care le voi folosi din nou este de neevitat.. il simt aproape.. e palpabil..<br /><br />Cineva intreaba de AC. Zambesc amar. In vremurile in care se construise "Autobuzul Groazei" nici tubul de oxigen nu se inventase. Abea a patra generatie a tinichigiului care batuse ultimul nit avea sa simta racoarea aerului conditionat intr-un automobil.<br /><br />Ca si cand nu s-ar fi turnat suficienta sare peste rana sufletului meu, ma pomenesc ca "Ruginitura" se mai si golise. Fara greutate acum, sare de c*r ca un manz in urma carutei. Situatia se agraveaza. Lucrurile par ca mereu involueaza in timp. Mana mi se lasa moale, scrisul devine neinteligibil. Las condeiul. Vaya con Dios!Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-50510570516915414472010-02-20T09:10:00.000-08:002010-02-20T10:40:12.824-08:00Mostra de ipocrizie culinaraAm aflat de curand, citind comentariile la adresa ideii unui articol aparut online, ca exista multi oameni care odata ajunsi la varsta a doua (cazul concret al celor ce postau acolo), s-au desteptat brusc si in consecinta, au eliminat carnea din alimentatie, ca raspuns la vizionarea unor imagini in care se arata pe sleau cum bietele vietati erau chinuite inaintea sau in timpul mortii.<br /><br />Nu cumva, prin cotloanele intunecate ale mintii noastre, constientizam in mod latent multe dintre lucrurile oribile care se intampla in lumea din jur? Raspunsul fiind "Da!", de ce in cazul asta reactionam de o maniera asa dramatica, schimband ceva fundamental din tiparele existentiale, la cativa stimuli vizuali care nu vin cu ceva nou? Ma intreb eu acum, avand ceva timp liber pe care il sacrific meditatiei, oare pana la momentul 0, oamenii aceia au crezut ca alimentele din farfuria lor provin de la animale care au fost rugate sa moara, in mod gentil? "Va rugam, aveti placerea sa decedati putin?" <br /><br />Dincolo de framantarile si mofturile noastre cotidiene moderne, ar trebui sa fim constienti ca organismul nostru functioneaza dupa niste legi stabilite independent de vointa noastra. Asta fiindca suntem demni urmasi ai stramosilor nostri, care ne-au transmis prin gena trasaturile si caracteristicile formate de-alungul mileniilor de dezvoltare si adaptare. Asa incat, este greu sa intervii in procesele interne ale corpului in mod decisiv, alegand sa fracturezi dependenta de proteine cu provenienta animala. Este posibil, chiar probabil, sa apara niste dereglari in functionare. Riscati sa va permiteti astfel de derapaje?<br /><br />Consider ca societatea asa cum o cunoastem azi, a evoluat (altii ar zice ca involuat, avand argumentele lor in acest sens) pana in punctul in care nevoile noastre existentiale sunt acoperite in mare masura. In Romania asta atat de hulita si de care ne lepadam de cateva ori pe zi, noi cei care avem acces la internet nu cunoastem perioade de lipsuri majore, spre exemplu foametea. Sunt convins ca in unele parti ale tarii, si ale lumii, aceste probleme exista. Insa noi, cei neatinsi de acest flagel, ne permitem ca pe fondul unor burti indestulate sa emitem niste judecati sumare, seci, nefondate, care mustesc in ipocrizie. Corporatistul de astazi mediteaza la sensul vietii, militeaza la dreptate si egalitate intre specii, gaseste resurse sa schimbe ordinea prestabilita a lucrurilor, printre altele renuntand la alimentatia fireasca, necesara organismului sau, rob al unor curente de gandire evoluate, moderne. <br /><br />Este simplu sa elimini carnea din alimentatie, in numele unor idei despre sacrificarea delicata si fara durere a animalelor, din moment ce activitatea cea mai solicitanta fizic in timpul unei zile este folosirea tastaturii pentru vreo 3 ore adunate. Ii invit pe acesti avant-gardisti sa experimenteze efortul fizic sustinut, o zi de cosit, un sport de (semi)performanta, sau un regim de viata neindestulat. Sa vedem atunci daca ideile lor despre vegetarianism raman nezdruncinate. Pana atunci, nu imi ramane decat sa constat ca desi suntem aparati de greutatile vietii, suntem in acelasi timp privati de existenta unei judecati rationale, in lipsa careia mintea simpla tinde sa flageleze corpul care o deserveste.Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-34811092390465750712009-11-10T09:23:00.000-08:002009-11-11T01:09:31.438-08:00V-am pupatIn articolul sau "Geopolitica si sprit", Andrei Plesu lamurea in maniera-i caracteristica apartenenta noastra geopolitica. In timp ce vesticii ne plaseaza in estul aspru al Europei, iar noi incercam sa scapam de frustrarea acestei etichete si sa ne stramutam putin mai spre apus, Andrei Plesu lamureste cu mult umor situatia. Spritul, bautura ce satisface capriciile nativilor romani, in esenta medierea vinului cu apa gazoasa, ne plaseaza taman in Europa Centrala, zona relaxata, a bunastarii aproximative, a comunismului temperat, mixta, multiculturala, variata religios si arhitectonic, in care aspiratiile sobre ale occidentului se combina cu efervescenta exotica a orientului, rezultand un amestec greu de definit si de localizat.<br /><br />Ei bine, nou generata psihoza nationala cu privire la "gripa porcina" zdruncina din temelii un alt obicei care lamureste in mare masura apartenenta noastra culturala, si contrazice intrucatva teoria lui Plesu: pupatul. Nu este vorba de sarutul intim, intre indragostiti, ci de acel ritual dragastos-inopinat care intervine intre doua persoane vag apropiate sau semi-straine una de alta, care se cunosc de la TV, din povestirile prietenilor comuni, din ziarele de scandal.<br /><br />Daca spritul ne garanteaza un spirit central-european, pupatul ne accentueaza latura noastra estica. Obiceiul impricinat isi trage seva din popoarele orientului, lumea islamica si in general diplomatia tarilor respective facand cu adevarat abuz de el. Celebrul tri-pupat, in care obrajii protagonistilor se ating de trei ori, si nu de doua ori ca in mai blanda veriune mioritica. Acelasi Plesu marturisea ca la o vizita protocolara in Palestina, in perioada in care a fost ministru de externe, a simtit ca in timp ce urca cu liftul a strivit un corp micut intr-un colt. S-a intors sa-i faca loc respectivului, care spre stupoarea si groaza sa era chiar Yasser Arafat. Vazandu-l incurcat, azi defunctul fost presedinte al Autoritatii Palestiniene, altadata laureat al Premiului Nobel pentru pace, a detensionat momentul pupandu-l pe obraz pe Andrei Plesu, si astfel exonerandu-l de orice vina. Deasemenea eu unul asociez pupatul cu protocoalele comuniste, in care inaltii diplomati rosii isi faceau buzele ventuze catre invitatii occidentali, intr-un gest de fatarnica apreciere.<br /><br />Ideea de la care au pornit toate aceste reflectii este data de cazul antrenorilor a doua echipe de fotbal care au savarsit ritualul amintit, la finalul disputei. Acum temerile unuia sunt legate de zvonurile ca celalalt ar fi infestat cu boala momentului. Un moment de tandrete a fost rapid succedat de ore de amaraciune. Care este insa ratiunea unui asemnea gest mai mult decat protocolar? Pupatul se practica probabil pentru a amplifica impresia de respect pe care i-o arati celui din fata ta, intr-un chip fals insa. Respectul se intareste printr-o strangere de mana, intr-un mod barbatesc, demn si sobru. Pupatul este o actiune asociata cu sentimente puternice gen iubire, afectiune, si astfel mult prea intima pentru a servi unui scop atat de prozaic. Iar servit intre doi aproape straini este doar un gest fatarnic, care atribuie relatiei de amicitie un sentiment mai puternic, insa fals si inexistent.<br /><br />Orice invat are insa si dezvat. Spiritul sobru de vest-european si anglo-saxon americanizat este educat cu forta in Romania de combinatia stiintifica de caractere A H1N1, care estompeaza pentru moment mania comunista a pupatului si tine oamenii la o distanta fizica sigura. Prietene, te respect, dar nu te pup, iti trimit doar o bezea.Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-58689297516124154672009-08-26T01:29:00.000-07:002009-08-26T07:19:15.428-07:00Pe ultimul drum: Ted KennedyCum ultimul meu post l-a avut printre mentionati pe Edward M. Kennedy, mi s-a parut de buna cuviinta sa mentionez faptul ca cel cunoscut mai degraba simplu, drept Ted Kennedy, a trecut in eternitate marti, 25 august 2009, la varsta de 77 de ani. <br /><br />Cel mai tanar dintre cei 4 frati ai familiei Kennedy si singurul in viata pana recent, Edward Kennedy este prezentat in comunicatul ce anunta moartea sa, drept "centrul de neinlocuit al familiei noastre si lumina vesela a vietii noastre". De inteles, Ted fiind puratorul stindardului dinastiei Kennedy in ultimele 4 decade, sarcina trecuta rand pe rand pe umerii fiecarui barbat Kennedy, mostenita in mod neasteptat si nedorit prin decesul din cauze ne-naturale si in ordinea varstei, a lui Joseph, John, Robert, ultimul in 1968. <br /><br />Mostenirea colosala a neimplinirii lasata pe umerii sai de catre presedintele John si de candidatul la prezidentiale Robert, ambii asasinati si privati de sansa de a duce la bun sfarsit sarcinile asumate, a marcat existenta tanarului pe atunci Teddy. Cand toata lumea astepta de la el un mandat la Casa Alba care nu avea sa vina niciodata, un cumul de factori, culminand cu un incident in noapte, cand masina condusa de senator a aterizat intr-un rau in Massachusetts si o tanara s-a inecat pe bancheta din spate, a avut ca rezultat ruinarea visului sau de a razbuna nedreptatea sortii crude a fratilor sai. A avut insa succes in politica, fiind al treilea-cel mai longeviv senator american din toate timpurile, si fiind un pol de putere in sanul aripii liberale a Partidului Democrat. Ca si Robert, s-a implicat puternic in sprijinirea cauzei celor saraci, sprijinind legislativ domenii ca asigurarile de sanatate pentru copiii defavorizati, sau diferite masuri sociale in favoarea persoanele cu dizabilitati sau fara mijloace materiale. Visul lui Bobby Kennedy de a avea o societate americana reformata a avut suport puternic din partea loctiitorului sau in cauze sociale.<br /><br />Nu pot spune despre mine ca am fost un mare sustinator al lui Edward Kennedy, din moment ce nu am fost mereu la curent cu viata si activitatile sale. Insa momentul acela din 1968, in care Catedrala St. Patrick a rezonat sub impactul vorbelor sale, ce s-au constituit in cel mai emotionant discurs de elogiu pe care l-am auzit vreodata, mi l-a intiparit definitiv in suflet pe cel ce, sper, va avea parte de un elogiu macar apropiat de cele pe care le-a rostit dupa fiecare moment tragic care a lovit familia Kennedy in ultimii 40 de ani.<br /><br /><br />Despre Robert F. Kennedy:<br /><br />"<span style="font-style:italic;">We loved him as a brother, and as a father, and as a son. From his parents, and from his older brothers and sisters -- Joe and Kathleen and Jack -- he received an inspiration which he passed on to all of us. He gave us strength in time of trouble, wisdom in time of uncertainty, and sharing in time of happiness. He will always be by our side.</span>"<br /><br />"<span style="font-style:italic;">My brother need not be idealized, or enlarged in death beyond what he was in life; to be remembered simply as a good and decent man, who saw wrong and tried to right it, saw suffering and tried to heal it, saw war and tried to stop it.</span>"<br /><br />"<span style="font-style:italic;">Those of us who loved him and who take him to his rest today, pray that what he was to us and what he wished for others will some day come to pass for all the world.</span>"<br /><br />Despre Jacqueline Kennedy Onassis:<br /><br />"<span style="font-style:italic;">She was always there for our family in her special way. She was a blessing to us and to the nation -- and a lesson to the world on how to do things right, how to be a mother, how to appreciate history, how to be courageous. No one else looked like her, spoke like her, wrote like her, or was so original in the way she did things. No one we knew ever had a better sense of self.</span>"<br /><br />"<span style="font-style:italic;">President Kennedy took such delight in her brilliance and her spirit. At a White House dinner, he once leaned over and told the wife of the French Ambassador, “Jackie speaks fluent French. But I only understand one out of every five words she says -- and that word is "DeGaulle.”</span>"<br /><br />"<span style="font-style:italic;">...during those four endless days in 1963, she held us together as a family and a country. In large part because of her, we could grieve and then go on. She lifted us up, and in the doubt and darkness, she gave her fellow citizens back their pride as Americans. She was then 34 years old.</span>"<br /><br />"<span style="font-style:italic;">She graced our history. And for those of us who knew and loved her -- she graced our lives.</span>"<br /><br />Despre John F. Kennedy Jr.:<br /><br />"<span style="font-style:italic;">He and his bride have gone to be with his mother and father, where there will never be an end to love. He was lost on that troubled night, but we will always wake for him, so that his time, which was not doubled, but cut in half, will live forever in our memory, and in our beguiled and broken hearts.</span>"<br /><br />"<span style="font-style:italic;">We dared to think, in that other Irish phrase, that this John Kennedy would live to comb gray hair, with his beloved Carolyn by his side. But like his father, he had every gift but length of years.</span>"Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-16143194131019596572009-06-20T07:48:00.000-07:002009-06-20T10:36:18.820-07:00Cel mai frumos discursM-am pregatit mult pentru acest comentariu. Inca de cand l-am ascultat pentru prima oara, mi-a incoltit gandul de a scrie cateva cuvinte despre ceea ce consider a fi cel mai frumos elogiu dedicat unuia dintre oamenii providentiali ai vremurilor sale, si poate a istoriei natiei sale. Nu m-am simtit niciodata pregatit sa incep, si nici acum nu sunt. Cand scrii sau vorbesti despre evenimente de mare insemnatate si incarcatura emotionala, vrei sa te situezi la inaltimea subiectului pe care il tratezi, si asta cu greu iti reuseste.<br /><br />A reusit asta Ted Kennedy, vorbind catre cei stransi in catedrala St. Patrick pentru a-l conduce pe ultimul drum pe ultimul dintre aristocratii Americii. Robert Fitzgerald Kennedy, avocat de profesie si mai tarziu procuror, politician, candidat la presedintie, insa intrat in sufletele oamenilor din postura de aparator al drepturilor omului, luptator in sprijinul cauzei celor napastuiti, adversar al discriminarii rasiale si sociale, un demn urmas al presedintilor vizionari Thomas Jefferson, cel ce a concluzionat pentru prima oara egalitatea oamenilor, sau al lui Abraham Lincoln, acela caruia i se atribuie abolirea sclaviei in SUA.<br /><br />Edward Kennedy a tinut un discurs de mare efect, rascolind sufletele celor apropiati, si trezind compasiunea oricarui om ce il asculta fie si in prezent, dupa mai mult de 40 de ani. A inceput prin a exprima regretul familiei pentru trecerea in nefiinta a celui ce era considerat centrul puterii sale, a continuat prin a cita impresiile fratelui sau despre rolul determinant al tatalui sau in viata sa, si recunostinta pe care i-o purta pentru asta. A preluat apoi citate din faimosul discurs pregatit studentilor Universitatii din Cape Town in anul 1966, in care RFK vorbea unei natii sufocate de flagelul Apartheid-ului despre o lume in decadere, in care unii oameni sunt considerati inferiori doar pentru ca au alte convingeri, credinte, sau culoare a pielii, o lume in care puseele segregationiste impiedica unitatea si egalitatea semenilor. O lume care intr-o zi de iunie a anului 1968 i-a refuzat celui comemorat pe cel dintai dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la viata. Dar o lume perfectibila in viziunea sa, care poate fi inlocuita de o societatea noua, reformatoare, cu principii morale solide, in care sa predomine dragostea pentru cei ce ne sunt apropiati in timp si spatiu. O societate in care fiecare individ trebuie sa isi aduca aportul pentru binele colectiv. Apoi, catre finalul actului reuseste sa atinga o coarda din cel mai impietrit suflet, cand vocea cu inflexiuni metalice devine tramuranda, trezindu-te din melancolia celor expuse si amintind ca cel ce vorbeste este doar un frate ce a pierdut un frate, dupa ce cu ani in urma pierduse un altul.<b></b><br /><br />Ted Kennedy a reusit intr-un mod unic sa sublinieze aspectele esentiale ale caracterului, vietii si menirii fratelui sau, completandu-i astfel portretul, dupa moarte. Mie mi-a ramas in primul rand in minte modestia ce reiese din dorinta sa de a ramane in amintirea oamenilor simplu, ca un "good, decent man". Daca dupa o viata de reusite in care a fost doctor de suflete pentru cei napaditi de durere si de nedreptate, este recunoscut doar ca un om drept si bun, oare cat de jos ne vom clasa noi in amintirea celorlalti? Si daca totusi acesta ar fi epitaful nostru al tuturor, oare nu s-ar contura societatea noua despre care ne vorbea Robert F. Kennedy?<br /><br /><object height="364" width="445"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/FiCLi9ddqlM&hl=en&fs=1&color1=0x3a3a3a&color2=0x999999&border=1"><param name="allowFullScreen" value="true"><param name="allowscriptaccess" value="always"><embed src="http://www.youtube.com/v/FiCLi9ddqlM&hl=en&fs=1&color1=0x3a3a3a&color2=0x999999&border=1" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="364" width="445"></embed></object>Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-2706145063347417012009-04-28T06:21:00.000-07:002009-04-28T07:58:23.563-07:00Ignore la felicitari de PasteIn preajma si dupa Pastele Ortodox pe care l-am sarbatorit anul acesta, ca in fiecare an trecut si sper si viitor, in familie la tara, am avut parte de neplacuta surpriza de a primi un (1=unu) singur SMS cu urari de bine, dupa cum se obisnuieste cu aceasta ocazie. De la Cozo, merita mentionat, ca doar mesajul acela a capatat o valoare nebanuita, prin insasi unicitatea lui. Nici un telefon. Nu merita sa aduc in discutie felicitarile acelea stravechi, in plic, venite prin posta. Timpul lor a apus demult, si odata cu el bucuria aceea simpla de a vedea cateva randuri scrise de mana, special pentru tine. In schimb, am ajuns acasa si aveam Messenger-ul si mailul plin de mesaje duioase si siropoase, ce imi urau cate in luna si in stele, vorbe poetice scrise din suflet, din sufletul unor webmasteri de pagini cu texte predefinite, prefacute, contrafacute, special pentru internautii hiper-ocupati, lipsiti de timpul si inspiratia de a scrie un "Paste Fericit! Revin la Craciun", si pentru cei ce nu sunt dornici, din indolenta, de o convorbire telefonica cat de scurta si banala, dar de o importanta intrinseca, prin simpla initiere a ei.<br /><br />Nu mi s-a intamplat numai mie, am observat ca e treaba generala. E limpede ca odata cu trecerea timpului, involuam abrupt in ceea ce priveste pastrarea obiceiurilor. In vremurile acestea in care strabatem cu masina distante pe care le putem acoperi mai repede pe jos, nu putem conduce pana la posta pentru a lasa un plic. Chat-uim cu prietenii toata ziua, dar nu avem timp sa le asternem un gand pe o foaie, cum primeau bunicii odata, de la apropiatii lor. Avem abonamente cu sute de minute sporovaite fara sens luna de luna, dar nu le gasim utile si in preajma sarbatorilor. Bine ca avem e-cards si mass messages, pe care le trimitem la toata lista odata. Ce, stam sa selectam acum, doar nu le uram toate cele bune, tuturor? Macar de ne-am gandi la fiecare dintre cei carora le trimitem, fara efort si apel la inspiratie, si nu ar fi aceeasi risipa de copy-paste-uri.<br /><br />Desigur, cele scrise mai sus constituie o alta fabulatie marca "inpresii". Ma consolez cu gandul ca as fi primit atentia cuvenita, daca nu m-as fi grabit sa sun eu inaintea altora. Imi fac mea culpa, ma supar putin pe mine pentru ca mi-am dat singur motive de insatisfactie, le-am furat celorlalti posibilitatea de a-mi dovedi ca nelinistea mea e fara temei, si ca mesajul acesta e scris fara rost. Lucurile stau cu totul altfel decat le vad eu, va rog sa ma scuzati pentru timpul rapit si sa uitati cat mai repede cele citite aici. Trec pe invisible, ne vedem la viitorul post.Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-30968450425689918162009-03-19T11:34:00.000-07:002009-03-19T11:42:06.571-07:00Criza sau calamitate?Nici un eveniment de la al doilea razboi mondial incoace nu a surescitat atentia opiniei publice mai mult decat declinul economiei mondiale si globalizate. Mass Media de pe intreg mapamondul si-a canalizat intreaga atentie in aceasta directie si a transformat totul intr-o nesfarsita interogatie cu privire la situatia actuala, la cauzele ce au determinat situatia actuala, la cum va arata lumea dupa situatia actuala. Se cauta motive, se cauta vinovati, se cauta solutii de iesire, se crede ca s-au gasit motivele, vinovati sunt guvernele incapabile, bancile lacome, oamenii risipitori, francmasonii sibilinici, martienii longilini, in general toti in afara de cei implicati in discutie, ne sunt prezentati specialisti care vorbesc mult si reusesc doar sa reformuleze ideile celor de dinaintea lor. Un intreg circ, cu program variat, personaje pestriţe, spectatori curiosi.<br /><br />De partea cealalta, entitatea umana, si asa afecatata de golul din portofel, isi vede spatiul interior din spatele fruntii bombardat in mod constant cu franturi de informatie din toate directiile, si, intelegand tot mai putin si bulversat de toate ce i se intampla, trage concluzia normala: "Dom'le, e criza". Criza. Termen la moda, injectat in mintea noastra de formatorii de opinie. Leitmotivul existentei noastre triste. Motivarea patronilor zgarciti. Motiv de dojana a opozitiei catre guvern si a guvernului fata de guvernul pe care il succede. Apa la moara pentru noi si sfasietoare vaiete de lipsuri la discutiile ce insotesc cafeua. In numele Crizei, se disponibilizeaza si se ingheata salarii si prime la firme neafectate in nici un fel, se strange cureaua prin adaugarea de noi biruri din partea statului (criza lor e mai mare decat a noastra), se scumpesc produse ce ar trebui ieftinite, se cheltuie in acelasi ritm, ca de unde sa mai economisesti in perioada asta?! Dincolo de negarea existentei ei si a efectelor sale reale si ingrijoratoare, aceasta criza se constituie invariabil in motivarea tuturor actiunilor noastre care inainte trebuiau justificate. In linistea morala necesara spiritului chinuit de savarsirea unor actiuni imorale.<br /><br />Putini sunt cei ce vorbesc de situatia economica de acum dintr-o alta perspectiva. Cea a asezarii lucrurilor, a calmarii lor in vederea bunei functionari in viitor. Intr-o societate in care tortura fizica si psihica a angajatului 10-12 ore pe zi era pusa in numele progresului, in care normalul era privit prin scumpirea cu 50 de procente anual a metrului patrat de teren, in inghesuirea caselor de la marginea oraselor (din acelasi motiv) de asa maniera incat nici lumina nu mai trecea tocul ferestrei iar plantarea unui copac in curte era vazuta ca sacrificarea fara folos a unei portiuni de pamant ce a costat enorm, in resemnarea ca pentru un apartament inghesuit trebuia sa iei decizia unei casnicii tumultuoase de 35 de ani cu banca, intr-o astfel de societate mai poti privi regresul din prezent ca pe o criza?<br /><br />In multe parti ale lumii naturale, vegetatia uscata si sufocanta este incendiata pentru a lasa loc dezvoltarii noului val. In acest proces, nimeni nu deplange animalele si plantele verzi prinse in mijlocul valvataii. Sunt considerate victime colaterale, imposibil de salvat si oferite intr-un fel drept ofranda pentru un nou inceput. Dupa principiile acestea primordiale, si lumea noua, tehnologizata si globalizata, are nevoie de o resuscitate, de un reset al functiilor de baza. O revizuire a principiilor nesanatoase de viata care ne duceau spre faliment. Din pacate, perioada asta de tranzitie are un cost ce trebuie platit si atrage nemultumirea de a trece la un nivel de viata mai cumpatat, inferior celui anterior. Cum adaptabilitatea este principala calitate a omului, si privind in urma la evenimentele cu adevarat critice din istoria noastra pe acest Pamant, cred ca nu ma insel cand spun ca prezentul nu constituie nimic mai mult decat o tranzitie intre doua stari apropiate, care in contextul istoriei va fi privit ca o perioada interesanta si plina de invataturi pentru generatiile ce vor sa vie, nu ca un moment de rascruce al natiei umane.Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-55174317234098577612009-02-24T09:39:00.000-08:002009-02-24T12:41:34.943-08:00Hipermarket "Romania"În urmă cu ceva vreme, am citit o ştire ce reda mesajul premierului suedez către naţia nordică: "Daca veti deschide cadourile de Craciun si pe ele va scrie "Made in China" nu ati facut nimic pentru a ajuta economia suedeza". Afirmaţie de bun simţ, ce se aplică intocmai in aceste vremuri în care criza economică generează o psihoză omniprezentă în subconştientul omului de pretutindeni, si un gol tot mai supărător in farfuria aceluiaşi suferind. Poporul suedez era mobilizat la oaste. Câmpul de luptă, hipermarketul. Ca aliat tradiţional, produsul "made in sweden". Inamicul, fireşte, cel ce face escală în vama înainte de raft.<br /><br />M-am gandit brusc cum ar suna un apel asemănător, lansat in România din gura unui demnitar. Nu am alocat prea mult timp gandului sprinţar, că om fi noi un popor obişnuit cu hazul de necaz, dar situaţia era prea serioasă ca să ne ţinem de şotii. Era însa inevitabil ca preşedintele nostru să piarda vreo ocazie de a se face de ocară. Şi-a sfătuit la rându-i proprii cetăţeni sa cumpere produse fabricate in România. Dincolo de cronologia evenimentelor, fiind departe de mine gândul de a-l acuza ca a intervenit abia dupa ce altii isi pusesera de mult in tema supuşii (poate la ei criza se resimţise mai devreme), apelul său s-a constituit invariabil într-o amară ironie ce ameninţa să lase arsuri de gradul III pe suprafaţa ultimei fărâme de mândrie românească. Într-o ţară dependentă într-o măsură jignitor de mare de importuri, să ceri una ca asta e asemănător cu a dori să alipeşti înca vreo câteva vagoane unei locomotive a cărei capacitate de tractare este de doar două. Sau să înarmezi 10 soldaţi cu 4 arme. Distribuite in mod egal.<br /><br />Presupunând totuşi ca am fi receptivi la mesajul de bine, şi am cumpăra cu toţii produse româneşti, sunt curios cum ar putea industria noastră să răspundă poftei insaţiabile de cumpărături a românului. Cu câte găuri am strange cureaua dacă am beneficia doar de cele 40-50 de procente din necesarul de carne al poporului, aferente producţiei proprii? Sau cifre asemănătoare in cazul laptelui. Dacă produsele alimentare, de consum imediat, sunt importate în procent aşa mare, cred că rişti o ameţeală daca priveşti bilanţul pentru articole electrocasnice, vestimentare ş.a.m.d.<br /><br />Adevărul e că suntem o ţara care producem tot mai puţin, departe de a ne putea asigura necesarul de consum măcar pe vreun segment de nişa, pe cele principale fiind inutilă discuţia. Suntem dependenţi de importuri din cauza cârmuitorilor care au lăsat praful să se aştearnă peste industrie si mai ales agricultură, altădată stindardul economiei româneşti. Balanţa comercială a ţarii este inclinată mai ceva ca Turnul din Pisa, în sensul nedorit, şi asta are ca prim efect vulnerabilitatea mare in faţa cursului de schimb. În vremuri în care accentul trebuia pus pe sprijinirea iniţiativei private, al cărei rezultat ar fi fost asigurarea unei anume autarhii (în sensul în care o economie democratică si globalizarea o îngăduie) la vremuri de restrişte, guvernele care s-au perindat au avut grijă să înstraineze bunuri si resurse inalienabile ale ţarii. Toate astea se reunesc acum, când ne e mai greu, si magnefiaza efectele si aşa critice ale crizei economice mondiale.<br /><br />Aşa cum preşedintele a fost ironizat pentru propria-i ironie electorala, cu derivata de sintagmă "Să traiţi bine, daca puteţi", evenimentele ar putea da apă la moară contestatarilor intr-un mod ciclic, prin menţinerea fondului şi o schimbare de formă: "Cumparati produse româneşti.. dacă gasiţi!"Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-5751380138825887832008-09-14T23:33:00.000-07:002008-09-15T02:42:33.614-07:00Sa fim feriti de timpuri interesanteAm fost azi auditorul unei stiri aparent banala pentru omul de rand din preajma lantului Carpatic. Banca de investitii americana Lehman Brothers a solicitat demararea procedurilor de faliment. Ca scurta informare, falimentul in SUA nu prea seamana cu cel din Romania. Acolo firmele si chiar persoanele fizice isi declara voit falimentul in momentul in care intra in incapacitate de plata, catre creditori, si astfel datoriile li se sterg. La noi falimentul este echivalent cu ghilotinarea firmei in cauza. Ai dat faliment, ai incetat sa existi.<br /><br />Revenind la ale noastre... poate va veti intreba ce legatura are falimentul mastodontului american cu destinul nostru de efemeri voiajori prin viata in spatiul est-european. Reperele noastre cotidiene sunt de alta natura, perioada asta nu pare ca iese deloc in evidenta. Un miez de septembrie rece, prea rece, dupa fierbinteala de acum cateva zile, acelasi serviciu plicticos, cu stresul sau obisnuit generat in doze constante, program de dupa munca pe care il poti anticipa cu 2 luni inainte (doar il traiesti in fiecare zi), aceleasi griji, aceiasi bani (lipsa). Nimic nou sub soare. O perioada de care iti vei aminti doar prin prisma banalului absolut pe care il traiesti. Aa, poate vom putea asocia oarecum perioada asta cu experimentul acceleratorului de particule, dar nici asta nu are darul sa ne preocupe prea tare.. poate ni-l vom aminti mai bine daca lucrurile scapa de sub control in asa fel incat se vor organiza excursii nu la Baile Herculane, ci la gaura neagra care va mistui in timp Pamantul. Lucrurilor cu sfarsit tragic le alocam mai multa memorie.<br /><br />Lucrurile sunt putin mai complicate de atat. Mai sus de norii cirus si cumulus de deasupra capetelor noastre s-au strans norii negri ai prabusirii sistemului economic modern primordial. La etajele superioare ale impozantelor cladiri de pe Wall Street se tremura mai ceva decat in apartamentele dambovitene pe timp de iarna aspra. Bancile americane fac echilibristica pe coarda subtire catre salvarea de faliment fara plasa de siguranta, iar uraganul creditelor ipotecare neperformante incepe sa ii sufle de pe sarma. S-a dus Bear Stearns, se duce Lehman Brothers, urmeaza X.<br /><br />Nu intram in detalii economice, pentru asta exista rubrici de specialitate. Ideea care se contureaza tot mai clar este ca nu traim deloc timpuri obisnuite. Incep sa devina interesante, in sensul in care proverbul chinezesc ne spune sa ne ferim de ele. Alta teorie zice ca viata este constituita din perioade ciclice, in toate aspectele ei. Si varianta economica. Momente precum Marea Depresie economica din anii '30 sau crizele mai recente, precum cea a petrolului din anii '70 sunt bine intiparite in analele economiei. Iar in vremurile acestea, cand epoca de aur a globalizarii isi traieste apogeul, cand exista atata interconectare intre evenimente incat bursa de la Bucuresti se inroseste la stirea ca presedintele FED a avut insomnii cu o noapte inainte, efectul crizei este asemeni tsunami. La ei e epicentrul, pe noi ne matura valul.<br /><br />Se stie ca evenimentele capata in timp o mai mare importanta. Dupa ce s-au consumat, efectele s-au simtit in plin, se creaza o imagine mai ampla asupra lor. La fel acest septembrie mohorat, cand aparent nu se intampla nimic, cand aerul are aceleasi proprietati si mancarea acelasi gust, sa fie incadrat candva intr-un interval de timp de mare insemnatate pentru felul in care lucrurile vor decurge de acum inainte. Si poate ne vom zice mandri "dar am trait si eu vremurile alea... ce faceam oare atunci?" Nu ne vom aminti nimic cu exactitate, poate doar banalul absolut perceput acum, convertit brusc in timp interesant la acel moment.Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-31767674461371791182008-02-20T22:18:00.000-08:002008-02-20T23:39:20.425-08:00Scrisoare catre Mrs. BixbyZilele trecute am reusit in sfarsit sa gasesc randurile acelea care m-au emotionat pana la lacrimi in urma cu ceva vreme, cand le-am citit si auzit ca replici in scenariul unui film, sentiment creat pe fondul unei coloane sonore de exceptie si al unei drame de razboi "top-class", randuri care si acum, la a "n"-a lectura, imi lasa acelasi sentiment inaltator.<br /><br />Mesajul dateaza din anul 1864 si ii apartine lui Abraham Lincoln, personalitate marcanta a secolului sau, un promotor al drepturilor omului cu mult inainte de aparitia celebrei Declaratii initiate de ONU aproape un secol mai tarziu, un om atat de mare incat americanii i-au cioplit chipul, intre alte 3 ale celor mai importanti presedinti, in "Mount Rushmore National Memorial", pe una dintre cele mai mari sculpturi in granit din lume.<br /><br />Scrisoarea ii este adresata doamnei Bixby, vaduva si mama a cinci fii cazuti pe frontul razboiului civil american, si serveste atat de bine scopului in care a fost redactata, incat armata americana a folosit-o la un momentdat ca mesaj de condoleante pentru rudele soldatilor ucisi in razboi.<br /><br />Daca as fi Mrs. Bixby, mi-as simti sufletul purtat sus, pe culmile olimpiene, la citirea acestor randuri venite din adancul unui om atat de important dar totusi modest si apropiat de semeni, si m-as simti superior pentru jertfa personala savarsita in scopul intereselor patriei si a principiilor de dreptate si egalitate umana in care cred.<br /><br />Am sa las traducerea scrisorii aici, in formatul in care am salvat-o din subtitrarea acelui film, pentru parfrumul peotic pe care l-am simtit citind textul in varianta aceasta.<br /><br />"Dragã Doamnã,<br />Mi s-a arãtat în dosarele Departamentului de rãzboi<br />o declaratie a generalului adjutant al Massachussets<br />cã dumneavoastrã...<br />sînteti mama a cinci...<br />fii care au murit glorios pe cîmpul de luptã.<br />Stiu cît de slabe si goale trebuie sã fie orice vorbe ale mele...<br />care ar încerca sã vã usureze durerea...<br />unei pierderi asa de coplesitoare.<br />Dar nu mã pot abtine de la a vã oferi...<br />consolarea care poate fi gãsitã...<br />în multumirile republicii...<br />pe care au murit spre a o salva.<br />Mã rog ca Tatãl Nostru Ceresc<br />sã steargã durerea dezolãrii Dumneavoastrã<br />si sã vã lase doar amintirea onoratã<br />a celor iubiti si pierduti...<br />si mîndria solemnã pe care trebuie sã o simtiti<br />de a fi depus un sacrificiu asa costisitor<br />pe altarul libertãtii.<br />Al Dumneavoastrã foarte sincer si respectuos...<br />Abraham Lincoln."Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-4534822193581719604.post-82447391371877818772007-11-03T00:11:00.001-07:002007-11-03T01:07:42.829-07:00Intro de albumAm creat acest blog pentru ca in fiecare dintre noi zace, latent, un literat. Avem ganduri, pareri, opinii, "inpresii", pe care le concepem, apoi le tinem pentru noi, sau le expunem. Le transmitem prin viu-grai de cele mai multe ori, insa uneori simtim nevoia sa le dezvoltam si sa le lasam scrise undeva, din mai multe motive. Preponderent pentru mine a fost placerea de a ma intoarce, dupa ceva vreme, inapoi la postarile pe care o sa le las aici, pentru a reface filmul gandurilor si ideilor care m-au "chinuit" la un momentdat, pentru a revedea iNpresiile pe care anumite evenimente, traite sau auzite, mi le-au lasat la vremea lor.<br /><br />Voi scrie aici oridecateori voi simti nevoia sa o fac, nu vor fi posturi periodice, nici la kilogram, nu voi respecta o anumita cronologie a evenimentelor, iar blogul nu are un profil bine definit. Nu voi plictisi prin expunerea a ceea ce mananc sau a culorilor lenjeriilor pe care dorm. Nu vor aparea chestii de genul "azi e innorat, ma plictisesc de moarte, iar pe mess nici o activitate". Nu va fi un jurnal al cotidianului, ci unul care se va incadra in tiparul expus anterior.<br /><br />Iar tie, celui ce te impiedici printr-o anumita conjunctura de blogul asta, sincer iti transmit.. nu stiu daca vei gasi ceva prea interesant pe aici.. daca insa o vei face, spor la citit si la combatut parerile subsemnatului ;)Quetzalcoatlhttp://www.blogger.com/profile/01407270807578341716noreply@blogger.com0