M-am pregatit mult pentru acest comentariu. Inca de cand l-am ascultat pentru prima oara, mi-a incoltit gandul de a scrie cateva cuvinte despre ceea ce consider a fi cel mai frumos elogiu dedicat unuia dintre oamenii providentiali ai vremurilor sale, si poate a istoriei natiei sale. Nu m-am simtit niciodata pregatit sa incep, si nici acum nu sunt. Cand scrii sau vorbesti despre evenimente de mare insemnatate si incarcatura emotionala, vrei sa te situezi la inaltimea subiectului pe care il tratezi, si asta cu greu iti reuseste.
A reusit asta Ted Kennedy, vorbind catre cei stransi in catedrala St. Patrick pentru a-l conduce pe ultimul drum pe ultimul dintre aristocratii Americii. Robert Fitzgerald Kennedy, avocat de profesie si mai tarziu procuror, politician, candidat la presedintie, insa intrat in sufletele oamenilor din postura de aparator al drepturilor omului, luptator in sprijinul cauzei celor napastuiti, adversar al discriminarii rasiale si sociale, un demn urmas al presedintilor vizionari Thomas Jefferson, cel ce a concluzionat pentru prima oara egalitatea oamenilor, sau al lui Abraham Lincoln, acela caruia i se atribuie abolirea sclaviei in SUA.
Edward Kennedy a tinut un discurs de mare efect, rascolind sufletele celor apropiati, si trezind compasiunea oricarui om ce il asculta fie si in prezent, dupa mai mult de 40 de ani. A inceput prin a exprima regretul familiei pentru trecerea in nefiinta a celui ce era considerat centrul puterii sale, a continuat prin a cita impresiile fratelui sau despre rolul determinant al tatalui sau in viata sa, si recunostinta pe care i-o purta pentru asta. A preluat apoi citate din faimosul discurs pregatit studentilor Universitatii din Cape Town in anul 1966, in care RFK vorbea unei natii sufocate de flagelul Apartheid-ului despre o lume in decadere, in care unii oameni sunt considerati inferiori doar pentru ca au alte convingeri, credinte, sau culoare a pielii, o lume in care puseele segregationiste impiedica unitatea si egalitatea semenilor. O lume care intr-o zi de iunie a anului 1968 i-a refuzat celui comemorat pe cel dintai dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la viata. Dar o lume perfectibila in viziunea sa, care poate fi inlocuita de o societatea noua, reformatoare, cu principii morale solide, in care sa predomine dragostea pentru cei ce ne sunt apropiati in timp si spatiu. O societate in care fiecare individ trebuie sa isi aduca aportul pentru binele colectiv. Apoi, catre finalul actului reuseste sa atinga o coarda din cel mai impietrit suflet, cand vocea cu inflexiuni metalice devine tramuranda, trezindu-te din melancolia celor expuse si amintind ca cel ce vorbeste este doar un frate ce a pierdut un frate, dupa ce cu ani in urma pierduse un altul.
Ted Kennedy a reusit intr-un mod unic sa sublinieze aspectele esentiale ale caracterului, vietii si menirii fratelui sau, completandu-i astfel portretul, dupa moarte. Mie mi-a ramas in primul rand in minte modestia ce reiese din dorinta sa de a ramane in amintirea oamenilor simplu, ca un "good, decent man". Daca dupa o viata de reusite in care a fost doctor de suflete pentru cei napaditi de durere si de nedreptate, este recunoscut doar ca un om drept si bun, oare cat de jos ne vom clasa noi in amintirea celorlalti? Si daca totusi acesta ar fi epitaful nostru al tuturor, oare nu s-ar contura societatea noua despre care ne vorbea Robert F. Kennedy?
Saturday, June 20, 2009
Tuesday, April 28, 2009
Ignore la felicitari de Paste
In preajma si dupa Pastele Ortodox pe care l-am sarbatorit anul acesta, ca in fiecare an trecut si sper si viitor, in familie la tara, am avut parte de neplacuta surpriza de a primi un (1=unu) singur SMS cu urari de bine, dupa cum se obisnuieste cu aceasta ocazie. De la Cozo, merita mentionat, ca doar mesajul acela a capatat o valoare nebanuita, prin insasi unicitatea lui. Nici un telefon. Nu merita sa aduc in discutie felicitarile acelea stravechi, in plic, venite prin posta. Timpul lor a apus demult, si odata cu el bucuria aceea simpla de a vedea cateva randuri scrise de mana, special pentru tine. In schimb, am ajuns acasa si aveam Messenger-ul si mailul plin de mesaje duioase si siropoase, ce imi urau cate in luna si in stele, vorbe poetice scrise din suflet, din sufletul unor webmasteri de pagini cu texte predefinite, prefacute, contrafacute, special pentru internautii hiper-ocupati, lipsiti de timpul si inspiratia de a scrie un "Paste Fericit! Revin la Craciun", si pentru cei ce nu sunt dornici, din indolenta, de o convorbire telefonica cat de scurta si banala, dar de o importanta intrinseca, prin simpla initiere a ei.
Nu mi s-a intamplat numai mie, am observat ca e treaba generala. E limpede ca odata cu trecerea timpului, involuam abrupt in ceea ce priveste pastrarea obiceiurilor. In vremurile acestea in care strabatem cu masina distante pe care le putem acoperi mai repede pe jos, nu putem conduce pana la posta pentru a lasa un plic. Chat-uim cu prietenii toata ziua, dar nu avem timp sa le asternem un gand pe o foaie, cum primeau bunicii odata, de la apropiatii lor. Avem abonamente cu sute de minute sporovaite fara sens luna de luna, dar nu le gasim utile si in preajma sarbatorilor. Bine ca avem e-cards si mass messages, pe care le trimitem la toata lista odata. Ce, stam sa selectam acum, doar nu le uram toate cele bune, tuturor? Macar de ne-am gandi la fiecare dintre cei carora le trimitem, fara efort si apel la inspiratie, si nu ar fi aceeasi risipa de copy-paste-uri.
Desigur, cele scrise mai sus constituie o alta fabulatie marca "inpresii". Ma consolez cu gandul ca as fi primit atentia cuvenita, daca nu m-as fi grabit sa sun eu inaintea altora. Imi fac mea culpa, ma supar putin pe mine pentru ca mi-am dat singur motive de insatisfactie, le-am furat celorlalti posibilitatea de a-mi dovedi ca nelinistea mea e fara temei, si ca mesajul acesta e scris fara rost. Lucurile stau cu totul altfel decat le vad eu, va rog sa ma scuzati pentru timpul rapit si sa uitati cat mai repede cele citite aici. Trec pe invisible, ne vedem la viitorul post.
Nu mi s-a intamplat numai mie, am observat ca e treaba generala. E limpede ca odata cu trecerea timpului, involuam abrupt in ceea ce priveste pastrarea obiceiurilor. In vremurile acestea in care strabatem cu masina distante pe care le putem acoperi mai repede pe jos, nu putem conduce pana la posta pentru a lasa un plic. Chat-uim cu prietenii toata ziua, dar nu avem timp sa le asternem un gand pe o foaie, cum primeau bunicii odata, de la apropiatii lor. Avem abonamente cu sute de minute sporovaite fara sens luna de luna, dar nu le gasim utile si in preajma sarbatorilor. Bine ca avem e-cards si mass messages, pe care le trimitem la toata lista odata. Ce, stam sa selectam acum, doar nu le uram toate cele bune, tuturor? Macar de ne-am gandi la fiecare dintre cei carora le trimitem, fara efort si apel la inspiratie, si nu ar fi aceeasi risipa de copy-paste-uri.
Desigur, cele scrise mai sus constituie o alta fabulatie marca "inpresii". Ma consolez cu gandul ca as fi primit atentia cuvenita, daca nu m-as fi grabit sa sun eu inaintea altora. Imi fac mea culpa, ma supar putin pe mine pentru ca mi-am dat singur motive de insatisfactie, le-am furat celorlalti posibilitatea de a-mi dovedi ca nelinistea mea e fara temei, si ca mesajul acesta e scris fara rost. Lucurile stau cu totul altfel decat le vad eu, va rog sa ma scuzati pentru timpul rapit si sa uitati cat mai repede cele citite aici. Trec pe invisible, ne vedem la viitorul post.
Thursday, March 19, 2009
Criza sau calamitate?
Nici un eveniment de la al doilea razboi mondial incoace nu a surescitat atentia opiniei publice mai mult decat declinul economiei mondiale si globalizate. Mass Media de pe intreg mapamondul si-a canalizat intreaga atentie in aceasta directie si a transformat totul intr-o nesfarsita interogatie cu privire la situatia actuala, la cauzele ce au determinat situatia actuala, la cum va arata lumea dupa situatia actuala. Se cauta motive, se cauta vinovati, se cauta solutii de iesire, se crede ca s-au gasit motivele, vinovati sunt guvernele incapabile, bancile lacome, oamenii risipitori, francmasonii sibilinici, martienii longilini, in general toti in afara de cei implicati in discutie, ne sunt prezentati specialisti care vorbesc mult si reusesc doar sa reformuleze ideile celor de dinaintea lor. Un intreg circ, cu program variat, personaje pestriţe, spectatori curiosi.
De partea cealalta, entitatea umana, si asa afecatata de golul din portofel, isi vede spatiul interior din spatele fruntii bombardat in mod constant cu franturi de informatie din toate directiile, si, intelegand tot mai putin si bulversat de toate ce i se intampla, trage concluzia normala: "Dom'le, e criza". Criza. Termen la moda, injectat in mintea noastra de formatorii de opinie. Leitmotivul existentei noastre triste. Motivarea patronilor zgarciti. Motiv de dojana a opozitiei catre guvern si a guvernului fata de guvernul pe care il succede. Apa la moara pentru noi si sfasietoare vaiete de lipsuri la discutiile ce insotesc cafeua. In numele Crizei, se disponibilizeaza si se ingheata salarii si prime la firme neafectate in nici un fel, se strange cureaua prin adaugarea de noi biruri din partea statului (criza lor e mai mare decat a noastra), se scumpesc produse ce ar trebui ieftinite, se cheltuie in acelasi ritm, ca de unde sa mai economisesti in perioada asta?! Dincolo de negarea existentei ei si a efectelor sale reale si ingrijoratoare, aceasta criza se constituie invariabil in motivarea tuturor actiunilor noastre care inainte trebuiau justificate. In linistea morala necesara spiritului chinuit de savarsirea unor actiuni imorale.
Putini sunt cei ce vorbesc de situatia economica de acum dintr-o alta perspectiva. Cea a asezarii lucrurilor, a calmarii lor in vederea bunei functionari in viitor. Intr-o societate in care tortura fizica si psihica a angajatului 10-12 ore pe zi era pusa in numele progresului, in care normalul era privit prin scumpirea cu 50 de procente anual a metrului patrat de teren, in inghesuirea caselor de la marginea oraselor (din acelasi motiv) de asa maniera incat nici lumina nu mai trecea tocul ferestrei iar plantarea unui copac in curte era vazuta ca sacrificarea fara folos a unei portiuni de pamant ce a costat enorm, in resemnarea ca pentru un apartament inghesuit trebuia sa iei decizia unei casnicii tumultuoase de 35 de ani cu banca, intr-o astfel de societate mai poti privi regresul din prezent ca pe o criza?
In multe parti ale lumii naturale, vegetatia uscata si sufocanta este incendiata pentru a lasa loc dezvoltarii noului val. In acest proces, nimeni nu deplange animalele si plantele verzi prinse in mijlocul valvataii. Sunt considerate victime colaterale, imposibil de salvat si oferite intr-un fel drept ofranda pentru un nou inceput. Dupa principiile acestea primordiale, si lumea noua, tehnologizata si globalizata, are nevoie de o resuscitate, de un reset al functiilor de baza. O revizuire a principiilor nesanatoase de viata care ne duceau spre faliment. Din pacate, perioada asta de tranzitie are un cost ce trebuie platit si atrage nemultumirea de a trece la un nivel de viata mai cumpatat, inferior celui anterior. Cum adaptabilitatea este principala calitate a omului, si privind in urma la evenimentele cu adevarat critice din istoria noastra pe acest Pamant, cred ca nu ma insel cand spun ca prezentul nu constituie nimic mai mult decat o tranzitie intre doua stari apropiate, care in contextul istoriei va fi privit ca o perioada interesanta si plina de invataturi pentru generatiile ce vor sa vie, nu ca un moment de rascruce al natiei umane.
De partea cealalta, entitatea umana, si asa afecatata de golul din portofel, isi vede spatiul interior din spatele fruntii bombardat in mod constant cu franturi de informatie din toate directiile, si, intelegand tot mai putin si bulversat de toate ce i se intampla, trage concluzia normala: "Dom'le, e criza". Criza. Termen la moda, injectat in mintea noastra de formatorii de opinie. Leitmotivul existentei noastre triste. Motivarea patronilor zgarciti. Motiv de dojana a opozitiei catre guvern si a guvernului fata de guvernul pe care il succede. Apa la moara pentru noi si sfasietoare vaiete de lipsuri la discutiile ce insotesc cafeua. In numele Crizei, se disponibilizeaza si se ingheata salarii si prime la firme neafectate in nici un fel, se strange cureaua prin adaugarea de noi biruri din partea statului (criza lor e mai mare decat a noastra), se scumpesc produse ce ar trebui ieftinite, se cheltuie in acelasi ritm, ca de unde sa mai economisesti in perioada asta?! Dincolo de negarea existentei ei si a efectelor sale reale si ingrijoratoare, aceasta criza se constituie invariabil in motivarea tuturor actiunilor noastre care inainte trebuiau justificate. In linistea morala necesara spiritului chinuit de savarsirea unor actiuni imorale.
Putini sunt cei ce vorbesc de situatia economica de acum dintr-o alta perspectiva. Cea a asezarii lucrurilor, a calmarii lor in vederea bunei functionari in viitor. Intr-o societate in care tortura fizica si psihica a angajatului 10-12 ore pe zi era pusa in numele progresului, in care normalul era privit prin scumpirea cu 50 de procente anual a metrului patrat de teren, in inghesuirea caselor de la marginea oraselor (din acelasi motiv) de asa maniera incat nici lumina nu mai trecea tocul ferestrei iar plantarea unui copac in curte era vazuta ca sacrificarea fara folos a unei portiuni de pamant ce a costat enorm, in resemnarea ca pentru un apartament inghesuit trebuia sa iei decizia unei casnicii tumultuoase de 35 de ani cu banca, intr-o astfel de societate mai poti privi regresul din prezent ca pe o criza?
In multe parti ale lumii naturale, vegetatia uscata si sufocanta este incendiata pentru a lasa loc dezvoltarii noului val. In acest proces, nimeni nu deplange animalele si plantele verzi prinse in mijlocul valvataii. Sunt considerate victime colaterale, imposibil de salvat si oferite intr-un fel drept ofranda pentru un nou inceput. Dupa principiile acestea primordiale, si lumea noua, tehnologizata si globalizata, are nevoie de o resuscitate, de un reset al functiilor de baza. O revizuire a principiilor nesanatoase de viata care ne duceau spre faliment. Din pacate, perioada asta de tranzitie are un cost ce trebuie platit si atrage nemultumirea de a trece la un nivel de viata mai cumpatat, inferior celui anterior. Cum adaptabilitatea este principala calitate a omului, si privind in urma la evenimentele cu adevarat critice din istoria noastra pe acest Pamant, cred ca nu ma insel cand spun ca prezentul nu constituie nimic mai mult decat o tranzitie intre doua stari apropiate, care in contextul istoriei va fi privit ca o perioada interesanta si plina de invataturi pentru generatiile ce vor sa vie, nu ca un moment de rascruce al natiei umane.
Tuesday, February 24, 2009
Hipermarket "Romania"
În urmă cu ceva vreme, am citit o ştire ce reda mesajul premierului suedez către naţia nordică: "Daca veti deschide cadourile de Craciun si pe ele va scrie "Made in China" nu ati facut nimic pentru a ajuta economia suedeza". Afirmaţie de bun simţ, ce se aplică intocmai in aceste vremuri în care criza economică generează o psihoză omniprezentă în subconştientul omului de pretutindeni, si un gol tot mai supărător in farfuria aceluiaşi suferind. Poporul suedez era mobilizat la oaste. Câmpul de luptă, hipermarketul. Ca aliat tradiţional, produsul "made in sweden". Inamicul, fireşte, cel ce face escală în vama înainte de raft.
M-am gandit brusc cum ar suna un apel asemănător, lansat in România din gura unui demnitar. Nu am alocat prea mult timp gandului sprinţar, că om fi noi un popor obişnuit cu hazul de necaz, dar situaţia era prea serioasă ca să ne ţinem de şotii. Era însa inevitabil ca preşedintele nostru să piarda vreo ocazie de a se face de ocară. Şi-a sfătuit la rându-i proprii cetăţeni sa cumpere produse fabricate in România. Dincolo de cronologia evenimentelor, fiind departe de mine gândul de a-l acuza ca a intervenit abia dupa ce altii isi pusesera de mult in tema supuşii (poate la ei criza se resimţise mai devreme), apelul său s-a constituit invariabil într-o amară ironie ce ameninţa să lase arsuri de gradul III pe suprafaţa ultimei fărâme de mândrie românească. Într-o ţară dependentă într-o măsură jignitor de mare de importuri, să ceri una ca asta e asemănător cu a dori să alipeşti înca vreo câteva vagoane unei locomotive a cărei capacitate de tractare este de doar două. Sau să înarmezi 10 soldaţi cu 4 arme. Distribuite in mod egal.
Presupunând totuşi ca am fi receptivi la mesajul de bine, şi am cumpăra cu toţii produse româneşti, sunt curios cum ar putea industria noastră să răspundă poftei insaţiabile de cumpărături a românului. Cu câte găuri am strange cureaua dacă am beneficia doar de cele 40-50 de procente din necesarul de carne al poporului, aferente producţiei proprii? Sau cifre asemănătoare in cazul laptelui. Dacă produsele alimentare, de consum imediat, sunt importate în procent aşa mare, cred că rişti o ameţeală daca priveşti bilanţul pentru articole electrocasnice, vestimentare ş.a.m.d.
Adevărul e că suntem o ţara care producem tot mai puţin, departe de a ne putea asigura necesarul de consum măcar pe vreun segment de nişa, pe cele principale fiind inutilă discuţia. Suntem dependenţi de importuri din cauza cârmuitorilor care au lăsat praful să se aştearnă peste industrie si mai ales agricultură, altădată stindardul economiei româneşti. Balanţa comercială a ţarii este inclinată mai ceva ca Turnul din Pisa, în sensul nedorit, şi asta are ca prim efect vulnerabilitatea mare in faţa cursului de schimb. În vremuri în care accentul trebuia pus pe sprijinirea iniţiativei private, al cărei rezultat ar fi fost asigurarea unei anume autarhii (în sensul în care o economie democratică si globalizarea o îngăduie) la vremuri de restrişte, guvernele care s-au perindat au avut grijă să înstraineze bunuri si resurse inalienabile ale ţarii. Toate astea se reunesc acum, când ne e mai greu, si magnefiaza efectele si aşa critice ale crizei economice mondiale.
Aşa cum preşedintele a fost ironizat pentru propria-i ironie electorala, cu derivata de sintagmă "Să traiţi bine, daca puteţi", evenimentele ar putea da apă la moară contestatarilor intr-un mod ciclic, prin menţinerea fondului şi o schimbare de formă: "Cumparati produse româneşti.. dacă gasiţi!"
M-am gandit brusc cum ar suna un apel asemănător, lansat in România din gura unui demnitar. Nu am alocat prea mult timp gandului sprinţar, că om fi noi un popor obişnuit cu hazul de necaz, dar situaţia era prea serioasă ca să ne ţinem de şotii. Era însa inevitabil ca preşedintele nostru să piarda vreo ocazie de a se face de ocară. Şi-a sfătuit la rându-i proprii cetăţeni sa cumpere produse fabricate in România. Dincolo de cronologia evenimentelor, fiind departe de mine gândul de a-l acuza ca a intervenit abia dupa ce altii isi pusesera de mult in tema supuşii (poate la ei criza se resimţise mai devreme), apelul său s-a constituit invariabil într-o amară ironie ce ameninţa să lase arsuri de gradul III pe suprafaţa ultimei fărâme de mândrie românească. Într-o ţară dependentă într-o măsură jignitor de mare de importuri, să ceri una ca asta e asemănător cu a dori să alipeşti înca vreo câteva vagoane unei locomotive a cărei capacitate de tractare este de doar două. Sau să înarmezi 10 soldaţi cu 4 arme. Distribuite in mod egal.
Presupunând totuşi ca am fi receptivi la mesajul de bine, şi am cumpăra cu toţii produse româneşti, sunt curios cum ar putea industria noastră să răspundă poftei insaţiabile de cumpărături a românului. Cu câte găuri am strange cureaua dacă am beneficia doar de cele 40-50 de procente din necesarul de carne al poporului, aferente producţiei proprii? Sau cifre asemănătoare in cazul laptelui. Dacă produsele alimentare, de consum imediat, sunt importate în procent aşa mare, cred că rişti o ameţeală daca priveşti bilanţul pentru articole electrocasnice, vestimentare ş.a.m.d.
Adevărul e că suntem o ţara care producem tot mai puţin, departe de a ne putea asigura necesarul de consum măcar pe vreun segment de nişa, pe cele principale fiind inutilă discuţia. Suntem dependenţi de importuri din cauza cârmuitorilor care au lăsat praful să se aştearnă peste industrie si mai ales agricultură, altădată stindardul economiei româneşti. Balanţa comercială a ţarii este inclinată mai ceva ca Turnul din Pisa, în sensul nedorit, şi asta are ca prim efect vulnerabilitatea mare in faţa cursului de schimb. În vremuri în care accentul trebuia pus pe sprijinirea iniţiativei private, al cărei rezultat ar fi fost asigurarea unei anume autarhii (în sensul în care o economie democratică si globalizarea o îngăduie) la vremuri de restrişte, guvernele care s-au perindat au avut grijă să înstraineze bunuri si resurse inalienabile ale ţarii. Toate astea se reunesc acum, când ne e mai greu, si magnefiaza efectele si aşa critice ale crizei economice mondiale.
Aşa cum preşedintele a fost ironizat pentru propria-i ironie electorala, cu derivata de sintagmă "Să traiţi bine, daca puteţi", evenimentele ar putea da apă la moară contestatarilor intr-un mod ciclic, prin menţinerea fondului şi o schimbare de formă: "Cumparati produse româneşti.. dacă gasiţi!"
Sunday, September 14, 2008
Sa fim feriti de timpuri interesante
Am fost azi auditorul unei stiri aparent banala pentru omul de rand din preajma lantului Carpatic. Banca de investitii americana Lehman Brothers a solicitat demararea procedurilor de faliment. Ca scurta informare, falimentul in SUA nu prea seamana cu cel din Romania. Acolo firmele si chiar persoanele fizice isi declara voit falimentul in momentul in care intra in incapacitate de plata, catre creditori, si astfel datoriile li se sterg. La noi falimentul este echivalent cu ghilotinarea firmei in cauza. Ai dat faliment, ai incetat sa existi.
Revenind la ale noastre... poate va veti intreba ce legatura are falimentul mastodontului american cu destinul nostru de efemeri voiajori prin viata in spatiul est-european. Reperele noastre cotidiene sunt de alta natura, perioada asta nu pare ca iese deloc in evidenta. Un miez de septembrie rece, prea rece, dupa fierbinteala de acum cateva zile, acelasi serviciu plicticos, cu stresul sau obisnuit generat in doze constante, program de dupa munca pe care il poti anticipa cu 2 luni inainte (doar il traiesti in fiecare zi), aceleasi griji, aceiasi bani (lipsa). Nimic nou sub soare. O perioada de care iti vei aminti doar prin prisma banalului absolut pe care il traiesti. Aa, poate vom putea asocia oarecum perioada asta cu experimentul acceleratorului de particule, dar nici asta nu are darul sa ne preocupe prea tare.. poate ni-l vom aminti mai bine daca lucrurile scapa de sub control in asa fel incat se vor organiza excursii nu la Baile Herculane, ci la gaura neagra care va mistui in timp Pamantul. Lucrurilor cu sfarsit tragic le alocam mai multa memorie.
Lucrurile sunt putin mai complicate de atat. Mai sus de norii cirus si cumulus de deasupra capetelor noastre s-au strans norii negri ai prabusirii sistemului economic modern primordial. La etajele superioare ale impozantelor cladiri de pe Wall Street se tremura mai ceva decat in apartamentele dambovitene pe timp de iarna aspra. Bancile americane fac echilibristica pe coarda subtire catre salvarea de faliment fara plasa de siguranta, iar uraganul creditelor ipotecare neperformante incepe sa ii sufle de pe sarma. S-a dus Bear Stearns, se duce Lehman Brothers, urmeaza X.
Nu intram in detalii economice, pentru asta exista rubrici de specialitate. Ideea care se contureaza tot mai clar este ca nu traim deloc timpuri obisnuite. Incep sa devina interesante, in sensul in care proverbul chinezesc ne spune sa ne ferim de ele. Alta teorie zice ca viata este constituita din perioade ciclice, in toate aspectele ei. Si varianta economica. Momente precum Marea Depresie economica din anii '30 sau crizele mai recente, precum cea a petrolului din anii '70 sunt bine intiparite in analele economiei. Iar in vremurile acestea, cand epoca de aur a globalizarii isi traieste apogeul, cand exista atata interconectare intre evenimente incat bursa de la Bucuresti se inroseste la stirea ca presedintele FED a avut insomnii cu o noapte inainte, efectul crizei este asemeni tsunami. La ei e epicentrul, pe noi ne matura valul.
Se stie ca evenimentele capata in timp o mai mare importanta. Dupa ce s-au consumat, efectele s-au simtit in plin, se creaza o imagine mai ampla asupra lor. La fel acest septembrie mohorat, cand aparent nu se intampla nimic, cand aerul are aceleasi proprietati si mancarea acelasi gust, sa fie incadrat candva intr-un interval de timp de mare insemnatate pentru felul in care lucrurile vor decurge de acum inainte. Si poate ne vom zice mandri "dar am trait si eu vremurile alea... ce faceam oare atunci?" Nu ne vom aminti nimic cu exactitate, poate doar banalul absolut perceput acum, convertit brusc in timp interesant la acel moment.
Revenind la ale noastre... poate va veti intreba ce legatura are falimentul mastodontului american cu destinul nostru de efemeri voiajori prin viata in spatiul est-european. Reperele noastre cotidiene sunt de alta natura, perioada asta nu pare ca iese deloc in evidenta. Un miez de septembrie rece, prea rece, dupa fierbinteala de acum cateva zile, acelasi serviciu plicticos, cu stresul sau obisnuit generat in doze constante, program de dupa munca pe care il poti anticipa cu 2 luni inainte (doar il traiesti in fiecare zi), aceleasi griji, aceiasi bani (lipsa). Nimic nou sub soare. O perioada de care iti vei aminti doar prin prisma banalului absolut pe care il traiesti. Aa, poate vom putea asocia oarecum perioada asta cu experimentul acceleratorului de particule, dar nici asta nu are darul sa ne preocupe prea tare.. poate ni-l vom aminti mai bine daca lucrurile scapa de sub control in asa fel incat se vor organiza excursii nu la Baile Herculane, ci la gaura neagra care va mistui in timp Pamantul. Lucrurilor cu sfarsit tragic le alocam mai multa memorie.
Lucrurile sunt putin mai complicate de atat. Mai sus de norii cirus si cumulus de deasupra capetelor noastre s-au strans norii negri ai prabusirii sistemului economic modern primordial. La etajele superioare ale impozantelor cladiri de pe Wall Street se tremura mai ceva decat in apartamentele dambovitene pe timp de iarna aspra. Bancile americane fac echilibristica pe coarda subtire catre salvarea de faliment fara plasa de siguranta, iar uraganul creditelor ipotecare neperformante incepe sa ii sufle de pe sarma. S-a dus Bear Stearns, se duce Lehman Brothers, urmeaza X.
Nu intram in detalii economice, pentru asta exista rubrici de specialitate. Ideea care se contureaza tot mai clar este ca nu traim deloc timpuri obisnuite. Incep sa devina interesante, in sensul in care proverbul chinezesc ne spune sa ne ferim de ele. Alta teorie zice ca viata este constituita din perioade ciclice, in toate aspectele ei. Si varianta economica. Momente precum Marea Depresie economica din anii '30 sau crizele mai recente, precum cea a petrolului din anii '70 sunt bine intiparite in analele economiei. Iar in vremurile acestea, cand epoca de aur a globalizarii isi traieste apogeul, cand exista atata interconectare intre evenimente incat bursa de la Bucuresti se inroseste la stirea ca presedintele FED a avut insomnii cu o noapte inainte, efectul crizei este asemeni tsunami. La ei e epicentrul, pe noi ne matura valul.
Se stie ca evenimentele capata in timp o mai mare importanta. Dupa ce s-au consumat, efectele s-au simtit in plin, se creaza o imagine mai ampla asupra lor. La fel acest septembrie mohorat, cand aparent nu se intampla nimic, cand aerul are aceleasi proprietati si mancarea acelasi gust, sa fie incadrat candva intr-un interval de timp de mare insemnatate pentru felul in care lucrurile vor decurge de acum inainte. Si poate ne vom zice mandri "dar am trait si eu vremurile alea... ce faceam oare atunci?" Nu ne vom aminti nimic cu exactitate, poate doar banalul absolut perceput acum, convertit brusc in timp interesant la acel moment.
Wednesday, February 20, 2008
Scrisoare catre Mrs. Bixby
Zilele trecute am reusit in sfarsit sa gasesc randurile acelea care m-au emotionat pana la lacrimi in urma cu ceva vreme, cand le-am citit si auzit ca replici in scenariul unui film, sentiment creat pe fondul unei coloane sonore de exceptie si al unei drame de razboi "top-class", randuri care si acum, la a "n"-a lectura, imi lasa acelasi sentiment inaltator.
Mesajul dateaza din anul 1864 si ii apartine lui Abraham Lincoln, personalitate marcanta a secolului sau, un promotor al drepturilor omului cu mult inainte de aparitia celebrei Declaratii initiate de ONU aproape un secol mai tarziu, un om atat de mare incat americanii i-au cioplit chipul, intre alte 3 ale celor mai importanti presedinti, in "Mount Rushmore National Memorial", pe una dintre cele mai mari sculpturi in granit din lume.
Scrisoarea ii este adresata doamnei Bixby, vaduva si mama a cinci fii cazuti pe frontul razboiului civil american, si serveste atat de bine scopului in care a fost redactata, incat armata americana a folosit-o la un momentdat ca mesaj de condoleante pentru rudele soldatilor ucisi in razboi.
Daca as fi Mrs. Bixby, mi-as simti sufletul purtat sus, pe culmile olimpiene, la citirea acestor randuri venite din adancul unui om atat de important dar totusi modest si apropiat de semeni, si m-as simti superior pentru jertfa personala savarsita in scopul intereselor patriei si a principiilor de dreptate si egalitate umana in care cred.
Am sa las traducerea scrisorii aici, in formatul in care am salvat-o din subtitrarea acelui film, pentru parfrumul peotic pe care l-am simtit citind textul in varianta aceasta.
"Dragã Doamnã,
Mi s-a arãtat în dosarele Departamentului de rãzboi
o declaratie a generalului adjutant al Massachussets
cã dumneavoastrã...
sînteti mama a cinci...
fii care au murit glorios pe cîmpul de luptã.
Stiu cît de slabe si goale trebuie sã fie orice vorbe ale mele...
care ar încerca sã vã usureze durerea...
unei pierderi asa de coplesitoare.
Dar nu mã pot abtine de la a vã oferi...
consolarea care poate fi gãsitã...
în multumirile republicii...
pe care au murit spre a o salva.
Mã rog ca Tatãl Nostru Ceresc
sã steargã durerea dezolãrii Dumneavoastrã
si sã vã lase doar amintirea onoratã
a celor iubiti si pierduti...
si mîndria solemnã pe care trebuie sã o simtiti
de a fi depus un sacrificiu asa costisitor
pe altarul libertãtii.
Al Dumneavoastrã foarte sincer si respectuos...
Abraham Lincoln."
Mesajul dateaza din anul 1864 si ii apartine lui Abraham Lincoln, personalitate marcanta a secolului sau, un promotor al drepturilor omului cu mult inainte de aparitia celebrei Declaratii initiate de ONU aproape un secol mai tarziu, un om atat de mare incat americanii i-au cioplit chipul, intre alte 3 ale celor mai importanti presedinti, in "Mount Rushmore National Memorial", pe una dintre cele mai mari sculpturi in granit din lume.
Scrisoarea ii este adresata doamnei Bixby, vaduva si mama a cinci fii cazuti pe frontul razboiului civil american, si serveste atat de bine scopului in care a fost redactata, incat armata americana a folosit-o la un momentdat ca mesaj de condoleante pentru rudele soldatilor ucisi in razboi.
Daca as fi Mrs. Bixby, mi-as simti sufletul purtat sus, pe culmile olimpiene, la citirea acestor randuri venite din adancul unui om atat de important dar totusi modest si apropiat de semeni, si m-as simti superior pentru jertfa personala savarsita in scopul intereselor patriei si a principiilor de dreptate si egalitate umana in care cred.
Am sa las traducerea scrisorii aici, in formatul in care am salvat-o din subtitrarea acelui film, pentru parfrumul peotic pe care l-am simtit citind textul in varianta aceasta.
"Dragã Doamnã,
Mi s-a arãtat în dosarele Departamentului de rãzboi
o declaratie a generalului adjutant al Massachussets
cã dumneavoastrã...
sînteti mama a cinci...
fii care au murit glorios pe cîmpul de luptã.
Stiu cît de slabe si goale trebuie sã fie orice vorbe ale mele...
care ar încerca sã vã usureze durerea...
unei pierderi asa de coplesitoare.
Dar nu mã pot abtine de la a vã oferi...
consolarea care poate fi gãsitã...
în multumirile republicii...
pe care au murit spre a o salva.
Mã rog ca Tatãl Nostru Ceresc
sã steargã durerea dezolãrii Dumneavoastrã
si sã vã lase doar amintirea onoratã
a celor iubiti si pierduti...
si mîndria solemnã pe care trebuie sã o simtiti
de a fi depus un sacrificiu asa costisitor
pe altarul libertãtii.
Al Dumneavoastrã foarte sincer si respectuos...
Abraham Lincoln."
Saturday, November 3, 2007
Intro de album
Am creat acest blog pentru ca in fiecare dintre noi zace, latent, un literat. Avem ganduri, pareri, opinii, "inpresii", pe care le concepem, apoi le tinem pentru noi, sau le expunem. Le transmitem prin viu-grai de cele mai multe ori, insa uneori simtim nevoia sa le dezvoltam si sa le lasam scrise undeva, din mai multe motive. Preponderent pentru mine a fost placerea de a ma intoarce, dupa ceva vreme, inapoi la postarile pe care o sa le las aici, pentru a reface filmul gandurilor si ideilor care m-au "chinuit" la un momentdat, pentru a revedea iNpresiile pe care anumite evenimente, traite sau auzite, mi le-au lasat la vremea lor.
Voi scrie aici oridecateori voi simti nevoia sa o fac, nu vor fi posturi periodice, nici la kilogram, nu voi respecta o anumita cronologie a evenimentelor, iar blogul nu are un profil bine definit. Nu voi plictisi prin expunerea a ceea ce mananc sau a culorilor lenjeriilor pe care dorm. Nu vor aparea chestii de genul "azi e innorat, ma plictisesc de moarte, iar pe mess nici o activitate". Nu va fi un jurnal al cotidianului, ci unul care se va incadra in tiparul expus anterior.
Iar tie, celui ce te impiedici printr-o anumita conjunctura de blogul asta, sincer iti transmit.. nu stiu daca vei gasi ceva prea interesant pe aici.. daca insa o vei face, spor la citit si la combatut parerile subsemnatului ;)
Voi scrie aici oridecateori voi simti nevoia sa o fac, nu vor fi posturi periodice, nici la kilogram, nu voi respecta o anumita cronologie a evenimentelor, iar blogul nu are un profil bine definit. Nu voi plictisi prin expunerea a ceea ce mananc sau a culorilor lenjeriilor pe care dorm. Nu vor aparea chestii de genul "azi e innorat, ma plictisesc de moarte, iar pe mess nici o activitate". Nu va fi un jurnal al cotidianului, ci unul care se va incadra in tiparul expus anterior.
Iar tie, celui ce te impiedici printr-o anumita conjunctura de blogul asta, sincer iti transmit.. nu stiu daca vei gasi ceva prea interesant pe aici.. daca insa o vei face, spor la citit si la combatut parerile subsemnatului ;)
Subscribe to:
Posts (Atom)