Romania's political reality - letter to a worried foreign friend

Kelly, a 10 minutes read about what happens in Romania.

After centuries of being at the gates and under the influence of some of the most miserable empires of modern ages, the Otoman (turks) and Russians, and after having communism exported from Russia for almost 50 years, until the 1989 revolution, Romania is one of the poorest countries in Europe. Poverty attracts corruption, so even 15 years after the '89 revolution which broke down communism, my country was on the same line, maybe in a state of regress. The revolution was in fact confiscated by the same communists, the ones that were least visible and who shifted a little in the direction of an "original democracy" - they made people think that they lived in a democracy, but in fact, behind the courtain, it was a new communism, softer, but full of corruption and abuse, with the state controlling the justice, which led us to nowhere. But after 2004, as some new young politicians won the elections, things started to change. As we negotiated to become part of the European Union, the country started to make significant and good changes on all fields, especially the independence of justice. A National Anti-Corruption Direction was created, which started to hunt down the big corrupts, from the politicians and important businessmen who made fortunes in the dark period after '89. In 2007 we became part of the European Union, and until 2016, things looked very good, more and more corrupts were arrested, the country started to develop fast and everyone believed that things will remain like this.

But on the 2016 elections, many of the big fishes who suffered because of the anti corruption law grouped behind the same party who ruled after '89, the descendents of the communists. They won the elections because of two things: they proposed an enthusiastic election program, full of populist promises, of doubling wages and retiring pensions, and this brought many votes from the poor and elders. Besides, some of the young population saw the country was progressing and they lost their vigillence, so they didn't go to vote. This brought the current rulling party, PSD, a big success in the December 2016 elections. But their leader was an already convicted man for previous elections fraud (such an irony). And behind him, an entire crowd of politicians and businessmen who went to prison after being investigated by the DNA (anti corruption direction) who vowed to retaliate and regain power. All they needed was to promise impossible things, win the elections and then ... showtime.

They immediately started to soften the anti corruption legislation and hit the independent justice with some decisive moves. But, in an impressive turnaround, they awaked some latent "deamons". The civil society responded with some large protests in Feb 2017, when 600,000 people demonstrated nationwide against the Government and Parliament's actions to subdue justice. It was an unprecedented move in EU, to have so many people out on the streets, demanding not bigger wages, not things for themselves, but standing out for an idea: to have an independent justice, to maintain the harsh anti-corruption laws and basically defending the democracy and our path to become a developed european country.

That government fall under the pressure of street, but things didn't change. 2 new governments continued their fight to subdue justice, with this one being populated by the most sinister ministers this country experienced in the last 50 years. PSD selected as ministers only functional illiterates, guys who can't even offer a decent argumentation in their speeches, who are not intelligent and don't have a strong personality to have make their own decisions. These "qualities" combined best into our prime minister, a completely dumb woman who can't even read nor address in public speeches without making a lot of mistakes. They are all the perfect slaves into the hands of PSD. As shocking as this is, this is the situation in Romania now. Besides their slaves in the Goverment, the Parliament managed to have the chief prosecuter from DNA fired, a women who became an european figure in the anti corruption war: Laura Codruta Kovesi. And they managed to pass a shocking legislation, which defend corrupts and fellons. The civil society has been protesting againts this legislation, which is still in debate on the Constitutional Court (the Supreme Court), which itself is under a vague control of PSD (the toxic rulling party). More and more institutions got under their influence, there are only a few which remained independent.

And this brings us to the last big protest, 10th of August, when I went to Bucharest among other 100,000 people, from which maybe a thirs came from abroad, in an unprecedented move where romanians benefited from their August holiday to come home and protest against political injustice. For some reasons, PSD was afraid of returning romanians so they orchestrated a scenario. All the other protests were peaceful, people came with their kids and pets to protests, there were no tensions with the police. But this time, they had a scenario in mind, they spread gas among us for no reason, they tried to create tension to make the crowd respond. They didn't succeed to do so, but after I left (had to drive 230 km back home), they basically attacked the remaining citizens, beating them without reason, spoiling gas everywhere. It's something this country hasn't seen since '89. We were all shocked of this. Now the justice started to investigate and unvail their plan, but they do all they can to obstruct this. But I think that this situation scared them as well, they are all pointing at eachother for guilt after that night. I don't think that the things will escalate, we are not at risk of being harmed or endangered more, we are still an EU country and not in Africa. But you can never know how things will advance.

This is the situation in Romania now. A political mafia keeps an entire nation captive here. I am ashamed by this, we are a NATO and EU member, we are not in the 3rd world here, the country is peaceful and romanians are nice, welcoming people..  but this toxic political party tries to bring us back to the dark ages of this nation. Luckily, their social and political credit runs off quickly, we have one of the most powerful civic society in EU (these 2 years made people organise well here) and we do all we can to break their plans. We hope into a better support from the beaurocrated EU, which is very slow and it needs years to respond to any threat, and we have a strong partnership with USA, which supported the anti-corruption legislation so far. We hope that soon enough, all these forces will combine and we will overthrow these idiots from their toxic government and things will get back to normal. We lost a lot of energy already, young people neglected their businesses, their families to dedicate time to fight this mafia, all this lost energy, invested into ourselves would have brought so many benefits to the society (for instance, instead of analysing the last client you sent, I lost one hour to write this :). But first thing now is to overthow them, then we will have to reconstruct this nation and avoid this things to happen in the future.

That's it, you know more about Romania now and what we stand up for. Thanks for your concern and for reading :)

Povesti de pe IPul meu

Nu vorbesc aproape niciodata despre munca mea. Spre deosebire de altii, care au ca subiect preferat povestitul intramplarilor, supararilor, rarelor bucurii pricinuite de jobul lor, eu nu gasesc prea multe lucruri de povestit despre al meu. Poate din cauza ca, derulandu-se exclusiv online, explorand o nisa ingusta, colaboratorii si clientii nu au mereu un chip, ci doar un nume echivaland cu un cod, iar depersonificarea asta face ca legaturile care se creaza intre cei ce se constituie parti ale unui contract sa nu fie puternice, sa nu evolueaze catre un nivel personal, ci sa urmeaze doar un tipar sec de business, cu discutii tehnice specifice nisei, cu formulari politicoase dar standardizate, cu situatii nu mereu banale, dar care isi pierd farmecul daca incerc sa le scot din fagasul lor si sa le expun unui auditoriu divers, care nu are multe in comun cu domeniul din care ele provin.

Azi voi renunta la consecventa cu care imi tainuiesc activitatea. Va voi spune doua povesti. Independente in esenta lor, indepartate in timp, dar legate totusi intre ele printr-o serie de coincidente (Jung le-ar numi "sincronicitati"). Despre modul in parte norocos, in parte inspirat in care mi-am "agatat" cei mai prolifici doi clienti.

Prima poveste e de prin 2010. Abia mijeam ochii in lumea freelancing-ului, cand ni se ofera ocazia sa lucram cu un anume Jason. Omul, unul dintre primii nostri clienti, avea la randul lui 3 clienti pe care probabil ii storcea de bani buni si cauta pe cineva pentru a face outsource ieftin. Imi aduc aminte perfect bugetul oferit: 150 USD. Chiar si pentru nivelul nostru demn de mila, era un contract mic, cu atat mai mult cu cat aveam de munca pentru 3 site-uri. Am incercat sa negociez ceva in plus, oferindu-i un pachet pentru o valoare nitel mai mare, dar omul se tinea bățos de planul lui de negustor cinstit: maximizarea profitului, sa incaseze mult si sa plateasca ieftin. Astfel ca ochii i-au sclipit si a vrut pachetul asa cum i-l ofeream, nimic mai putin, dar pentru cei $150 din oferta. Take it or leave it. Intamplarea asta gasindu-ne la stadiul de larva in procesul nostru de metamorfoza in lumea business-ului, am fost nevoiti sa acceptam termenii asa cum ni se ofereau. Incepem, deci, relatia cu o mica nemultumire. 

Trecem noi la treaba, tra la la, bla bla bla, 1,2,3...9, e gata, inainte de deadline! Ii prezint niste rapoarte cu munca derulata. Tacere. Trec cateva zile, ce faci Jason, e totul bine? Nimic. Silence. Mai trece putin timp, Jason, esti bine cumetre, ce e cu tine, ti s-o fi aplecat de la ceva, ia de te cauta la vreun felcer sa nu te prapadesti, ma baiatule. Cu munca noastra e totul ok? Iar nu primesc raspuns. Eheee ma frate-miu, nu e a buna. Asta ne țepuieste. Aveam banii in escrow-ul platformei unde ne derulam colaborarea, dar nu voiam sa ajungem la arbitraj si la greutati de astea, nu trecusem niciodata prin ele. Mai trec cateva zile, timp in care ne intrebam ce e de facut, cand, vorba Robotzilor, hop o maslina, poc o basina, tzop o magie rostita-n surdina, apare omul nostru. Foarte suparat, ca munca noastra nu a fost de calitate, ca nu i-am respectat cerintele, ca el nu plateste pentru asa ceva si va apela la arbitrii platformei pentru a isi lua banii inapoi, ce sa mai, eram acuzati de inalta tradare si riscam ani grei de temnita. 

In momente ca astea, destinul iti pune in fata niste optiuni. Drumul meu se despartea in 3 carari. Prima, si cea mai evidenta, era sa pornesc pe calea razboiului. Fiind deja nervos la randul meu, stiind ca nimic din ceea ce spunea nu e adevarat, ca facusem o treaba buna, livrand exact ceea ce promisesem, ca avusesem o comunicare buna si constanta pe parcursul muncii, ca stia ce faceam si cum faceam, in plus mai si acceptasem un pret diminuat, tentatia sa incep sa ii strig in obraz toate astea era ispititoare ca statul pe facebook in timpul serviciului. Dreptatea era de partea mea si aveam tot dreptul sa ii cer socoteala pe un ton imperativ. Ba chiar puteam impringe proiectul catre arbitraj si, avand o pozitie pe care o consideram sigura, sa las o terta parte sa ne decida dreptatea. A doua carare era cea a resemnarii. Stiind ca avea controlul banilor si al feedback-ului pe care ni-l putea acorda, puteam avea nesansa sa primesc banii dar si un review de toata jena, care sa ne strice imaginea pe platforma aia pentru mult timp. Asa ca ma puteam resemna, sa admit ca avea dreptate si nu facusem o treaba buna, sa incerc sa obtin macar o parte din bani sau sa renunt la toti, in schimbul promisiunii ca nu imi va acorda un calificativ slab. Inteleptul ar denumi asta "renuntarea la un beneficiu imediat pentru o perspectiva mai favorabila" :)

Stand sa chibzuim ce e de facut, explorand optiunile, au trecut cateva ore si firea mi s-a mai domolit. Ratiunea si a gonit furia si a lasat sa se intrevada o a treia varianta, cea a diplomatiei. Am hotarat sa imi sustin cauza intr-un mod ferm, dar nu agresiv si nici resemnat, folosind o argumentatie solida si un ton demn, nu invective si nici rugaminti. I-am facut o demonstratie concisa despre cum livrasem ceea ce promisesem, ce el aprobase, in timp util, functional, departe de problemele pe care el le semnalase. Ii ceream respectuos sa imi semnaleze greselile si daca ele existau, ne vom folosi toata energia spre a le rezolva. Nicio referire la bani, nu voiam sa par ne-profesionist. Spre marea mea surpriza, in urma mesajului meu, Jason al lu' tata-sau mi s-a reinfatisat cu o mina rusinata, ingaimand niste scuze pe care nu le-am crezut, cum ca de fapt angajase 2 echipe pentru munca asta si confundase munca noastra cu cea a celorlalti, care chiar era praf. Iar ceea ce am livrat noi e ok. "Am vrut sa obtin ceva munca gratis", urla el mut. E ok, sunt convins ca asa a fost, da, noi suntem "hailanti", ai buni. "Stiu batrane, te-am mirosit, nu ti-a mers de data asta, sorry", ii raspund eu dar n-o zic. Vazand cum revenim la liman, nu mi-am mai batut capul si i-am acceptat varianta fara alte discutii, omul a acceptat munca, a platit, salut, salut! Ne-am despartit prieteni si am parut sau chiar am fost fericit ca o rezolvasem cumva, fara sa ma apuc la cearta sau sa imi recunosc vreo vina imaginara, precum fusesem initial tentat sa fac.

Pana aici nimic special, business as usual. Lucrand cu foarte multi clienti, intalnesti toate tipologiile umane, in majoritate sunt oameni cum-se-cade, insa unii, putini, sunt etern nemultumiti, nu o scoti la capat cu ei si ajungi sa muncesti degeaba. Partea interesanta e ca la cateva luni distanta, primesc un email de la o companie marisoara din US, prin care isi aratau interesul pentru anumite servicii pe care ar dori sa le externalizeze si sa le transfere (cate cuvinte pentru a evita englezismul "outsource") catre noi. Sunt incantant, va foarte multumesc, dar cum ati ajuns la noi? Pai v-a recomandat un colaborator de al nostru, Jason X. Da, acelasi Jason care ne mancase ficatii cu putin timp in urma, care ne-ar fi muncit ca pe magari pentru ca apoi sa nu ne plateasca fantastica avere de $150, ne-a recomandat companiei cu pricina, cu care am inceput o colaborare prodigioasa in toate aspectele, inclusiv in termeni financiari. Abia azi, dupa atatia ani, avem un alt client care se pregateste sa depaseasca sumele frumoase pe care le-am obtinut in urma colaborarii cu ei. Care colaborare, tinand cont ca ne aflam in perioada noastra de inceput, a venit ca o reala gura de oxigen si ne-a dat avantul necesar pentru a ne continua activitatea, calcand mai sigur pe nisipurile miscatoare ale lumii freelancing-ului si, in final, a reusi acolo.

M-am intors la Jason imediat dupa ce am stabilit contactul cu oamenii aceia si i-am multumit sincer pentru recomandare. M-a "cuplacerit" si mi-a multumit la randul lui pentru felul corect si demn in care ma purtasem atunci cand el a gresit fata de noi, la contractul derulat impreuna. A fost suficient pentru a isi forma o idee clara despre cum ne descurcam in situatii limita si, in esenta, despre profesionalismul nostru. M-am intrebat adesea cum s-ar fi desfasurat lucrurile daca as fi cedat impulsului de a ma certa cu el sau a trimite proiectul catre arbitraj. Cu siguranta impresia lui ar fi fost alta si cu greu e de crezut ca ne-ar fi recomandat mai departe.

A fost doar prima din multele mele experiente cand diplomatia m-a scos din bucluc, cand, alegand strategia asta am solutionat probleme care pareau irezolvabile, ci doar niste drumuri infundate. Azi, dupa ceva experienta acumulata, pare simplu si evident ca asta e calea de urmat in astfel de situatii, insa atunci, in amurgul formarii mele, a fost doar o masura a inspiratiei de moment.

A doua intamplare se petrece la inceputul lui 2016, nici nu ma dezmeticisem bine dupa ce duhul bahic se pogorase asupra mea in perioada revelionului ca ma pomenesc contactat de o fatuca de la antipozi, Kelly. Aplicasem la contractul propus de ea si se arata interesata de o colaborare. Ok Kelly, nu ne-am apucat inca de munca si il cam imit pe Celentano cand incerc sa vorbesc, dar hai sa ma concentrez putin asupra ta. Mi-a dat mai multe detalii despre nevoile ei, am luat la cunostinta, i-am prezentat o analiza a situatiei si un sumar cu ceea ce puteam sa facem pentru ea, pretul cerut pentru munca noastra si cam atat. Faceam asta pentru multi altii care se aratau interesati, dar, dupa ce vedeau detaliile si pretul, majoritatea se facea ca ploua. Conversia clientilor era suficient de slaba incat sa nu am asteptari deosebite pana ce nu se aratau interesati si in faza a doua, "apres prix" :)

Am uitat-o repede pe Kelly. Cativa prieteni ne invitasera la cabana lor la munte, unde petrecusera revelionul. Trei oameni decisesera deja sa mearga, iar cu mine se umplea masina. In mine statea puterea sa fac din triunghi, dreptunghi. Urmau si zilele de weekend, deci nu mi-ar fi trecut prin minte sa refuz o bulgareala sanatoasa in mijlocul unei gasti mari. Atat ca soarta avea altceva pregatit pentru mine. Fata balaie din emisfera australa a revenit cu un mesaj in care imi comunica pe scurt ca era de acord cu ceea ce ii propusesem, doar ca voia sa ne si auzim cu voce, ca un ultim stagiu de verificare inainte de a incepe. "Ok, se face, luni ma intorc si discutam". "Am putea totusi sa nu asteptam pana luni? E urgenta si as vrea sa aleg pe cineva clar in weekend-ul asta, iar luni sa putem incepe lucrul efectiv". AAARGH! Nu suport sa ma pregatesc mental pentru ceva (placut), precum o iesire la sfarsit de saptamana, iar apoi sa se faca tandari planul. Pana imi reconfigurez programul ma incearca un sentiment de dezamagire, pe care il traiam si acum. Ce sa fac?

Refuzasem in trecut mici contracte si din cauze mai putin importante, astfel ca mi-a trecut si atunci prin minte sa ii zic ca imi pare rau, dar nu se poate in conditiile astea, daca putea astepta pana luni ok, altfel... de munca voi mai avea eu parte cateva zeci de ani in viata asta. "Mi-a parut bine pentru conversatie, succes mai departe!" Veneam insa dupa un Decembrie slab si intram intr-un Ianuarie incert dpdv al volumului de munca si, cum tocmai imi cazuse o vrabiuta in mana, parca nu i-as mai fi dat drumul. CEO-ul miniatural de pe umarul drept l-a impuns cu furca-trident pe sibaritul care imi soptea dulce in urechea stanga, neocortexul a preluat controlul de la nucleul amigdalian si m-am trezit zicand "Ok Kelly, we can schedule a Skype call tomorrow (sambata)".

Raul fusese infaptuit, i-am uns cu mir pe prietenii care plecau sa dea o crancena batalie cu paharele de vin fiert, le-am urat in gand sa ii ia frigul si raul de altitudine si am ramas sa sparg monotonia unui weekend in oras cu avatarul fatucii de la sud de Melbourne. Convorbirea a durat cateva minute doar, era o simpla formalitate (pentru atat am ratat eu tot we??), decizia de colaborare fusese luata deja, doar ca dorea sa imi auda graiul meu melodios pentru a intari sentimentul ca luase decizia cea buna.

Luni am inceput. Vineri, 2 ani mai tarziu, constat ca a dvs Kelly s-a dovedit a fi un partener de business excelent intru totul, ca personalitate, atitudine, profesionalism, volum de munca trimis etc. Relatia cu ea ne-a lasat posibilitatea sa tinem stindardul sus in perioade tulburi, cand lucrurile nu mergeau cum ne-am fi dorit, si ne-a adus o satisfactie in plus in tot restul timpului. Am lucrat cu zeci, poate sute de oameni in anii astia si putini au potentialul de a ajunge clienti cu care sa poti colabora pe termen lung. Dintre cei care trec de primul ciur, doar unul poate deveni cel mai bun. Cum as fi putut sa banuiesc eu atunci ca ea, cea aproape refuzata pentru 2 zile de lancezeala frivola, era aleasa sortilor? A fost rodul norocului pur si a unei minime inspiratii.

M-am intrebat de multe ori cati Jasoni si cate Kelly am ratat in toata activitatea mea, din varii motive. Poate ca, vreodata, cand am incheiat o relatie de business intr-o nota mai tensionata, am gonit un jason. Si cand am considerat ca o munca nu merita inceputa cu vreun nou client, am indepartat o kelly. Nu am insa niciun regret. Povestile pe care nu le traiesti nu iti apartin. Tu doar netezesti altora calea prin care isi implinesc propriul destin. Dupa cum ne povatuia Steve Jobs, ce avem noi de facut este sa privim viata noastra in retrospectiva, sa vedem punctele de inflexiune si sa le unim. Ce rezulta e destinul nostru.

Un No Trespassing land... cam imputit

Ieri, la vreo doua ceasuri dupa ora pranzului, cand soarele te loveste perpendicular in crestetul capului si pruncii ia bataie ca nu vor sa doarma de amiaza, plec de acasa cu bicicleta pe unde aveam treaba. Canicula se instalase si incepuse sa inlocuiasca oxigenul de la nivelul asfaltului cu un gaz fierbinte care iti lichefia plamanii. Orasul e amortit, traficul la nivelul anilor '80, iar un ciudat si rar fenomen atmosferic face claxoanele masinilor sa nu functioneze.

In peisajul asta sumbru, sui in sa. Ma asteapta un drum scurt si linistit pana in centru. Din Silozului fac hăis pe Tudor Vladimirescu. De la trafic scazut dau de non-trafic. Caldura e parca mai suportabila pe bicicleta, ma bucur de toropeala generala si dau pedala pe mijlocul drumului. Sa tot fac vreo 150 de yarzi cand ma loveste. Plamanii mei ca doua gogosi fierbinti, deja chinuiti, se umplu instant cu o miasma imputita (stiu ca e pleonasm, dar trebuie sa aveti o imagine cat mai exacta). Inteleg instant ce o genereaza, iar la cateva lungimi de cal am si o prima confirmare: o dunga inchisa la culoare, lichida si lipicioasa te conduce fara gres la un smarc fetid plutind pe asfaltul incins, in dreptul portii unei curti. Apelez o baza de date interna si vine rapid raspunsul: e miercuri, ziua aia din saptamana cand se ridica gunoiul. Asta nu ar trebui sa ne afecteze in niciun fel, doar ca in anul Domnului 2017, la 10 ani de cand suntem membrii unei uniuni a tarilor dezvoltate, azi in descompunere, masinile aparent etanse ale Salubritatii sunt ciuruite precum cladirile Alepului. Acolo unde opresc sa incarce pretioasa marfa pe care o transporta lasa un mic laculet de materie zemoasa imputita, care, combinandu-se cu fierbinteala unei amiezi de vara, asigura un mediu odorizant nepropice vietii, un "No Trespassing land" pe domeniul public, care brazdeaza orasul pe traseul urmat de gunoieri.

Nu am pe unde sa ies din cursa intinsa de autoritatile orasului, asa ca imi continui drumul pe Strada Infamiei, avand repere clare care ma asigura ca nu ratacesc traseul: dungi lipicioase conducand la alte smarcuri, aparute cu o regularitate data de distantele dintre portile curtilor locatarilor acelei nefericite strazi. La prima intersectie fac stanga, exact inainte de masina care isi continua nestingherita procesul de otravire a aerului. Brusc, aerul (doar) fierbinte devine foarte placut si dezirabil, unde cu cateva minute in urma parea sufocant si nedorit. Am parte si de alte avantaje, calatoresc inapoi in timp, intr-un spatiu al copilariei, in salbaticia anilor '90, cand vara aveam parte in mod cotidian de peisajul descris mai sus. Fervoarea cu care ne pastram traditiile ma induioseaza.

Chapeau bas, Romanie!

Ce faci de Craciun?

Am primit si anul asta, ca si in trecut, o intrebare de sezon: ce faci de Craciun? Nu am schimbat nimic la programul adoptat anii trecuti si deci mi se pare inutil sa fiu intrebat, dar vine totusi ca o chestionare fireasca astazi, cand fiii burghezi ai globalizarii isi rezerva bilete prin early booking pentru a petrece un Craciun de neuitat in tumultul marilor metropole europene.

Eu nu m-am simtit insa niciodata atras de curentul asta. Am preferat sa merg la casa de la tara, la curtea ei cu tuile incarcate de zapada iarna, cu bolta de vita de vie inghetata, la casuta veche unde, in odaia peste care curgerea timpului nu are efect, bunica ne impleteste ciorapi de lana tuturor, altii in fiecare iarna. Unde, dimineata devreme, cand inca nu se lumineaza afara, soba cu cercurile plitei scoase proiecteaza pe tavan dansul flacarilor jucause. Unde ma trezeste uneori motanul titular al mosiei, torcand de zor pe plapuma de deasupra-mi. Unde, cand ma hotarasc sa scot nasul in gerul diminetii, ma intampina cel putin doi patrupezi purtatori de blana deasa, scancind bucurosi sa ma vada de parca trece un veac, si nu o noapte de la precedenta intrevedere. Si o droaie de matze smiorcaindu-se lingusitor, zguduite bine de frig, care dau sa iti intre printre picioare prin usa abia deschisa. Unde Mos Craciun a cam uitat sa treaca in ultimii ani, dar e adevarat ca nici eu nu mi-am mai tocit penita sa ii scriu.

Imi e greu sa asociez perioada Craciunului cu o alta locatie. In ultimii 30 de ani nu am lipsit nici macar o data.

Craciun Fericit!

E necesar un update de democratie?

Nu sunt surprins de rezultatul alegerilor parlamentare din Romania. Contextul local si european il faceau oarecum previzibil. Rezultatele voturilor democratice din diferite parti ale lumii civilizate din acest an m-au surprins mult mai tare si asta ma face sa trag niste concluzii care ma transforma aparent intr-un dusman al democratiei: se pare ca acest model de a lasa decizia poporului este unul care se dovedeste a fi gresit.

Trebuie plecat de la teoria ca mereu omul isi va vota binele. Cu mici exceptii, in care voturile sunt cumparate (asta se intampla la un nivel neglijabil azi in societati de la nivelul Romaniei in sus), toti voteaza pentru mai bine. Problema apare de la trei aspecte esentiale: 

- capacitatea de intelegere a omului despre ce inseamna "mai bine"
- rezistenta lui la manipulare si la emotia de moment
- indarjirea lui civica

Cum omul mediu e in general prost, prin prost intelegand om cu o capacitate de a gandi in perspectiva si in profunzime slaba, si cum asta atrage o rezistenta la manipulare slaba, e clar ca el nu va putea lua cea mai buna decizie in alegerile pe care le face. Apoi, omul "celalalt", destept, prin asta intelegand mai bine pregatit, mai informat, mai educat, mai greu de manipulat, care ar putea lua niste decizii mai bune, este cel care are asteptari mai mari, accepta mai greu jumatatile de masura, si deci e mai usor de dezamagit decat primul. Din cei ca el se aleg aceia care, dezamagiti de solutiile si optiunile propuse, prefera sa nu isi exercite dreptul la vot. Constiinta lor civica se dilueaza.

Atunci, raspunsul final al poporului, care ar trebui sa reprezinte medierea si nivelarea precisa a raspunsului individual adunat, nu reprezinta nici macar o medie exacta a societatii. Ponderea principala este cea a societatii "de jos", cea mai putin desteapta si mai manipulabila, dar mai constiincioasa civic. Cum societatea in esenta e proasta, fiindca oamenii destepti sunt mai rari decat cei prosti, iar multi dintre cei destepti aleg sa nici nu participe activ la procesul de selectie, rezulta ca raspunsul final in cazul unui vot popular va fi influentat (as zice viciat) de partea proasta a societatii deja proaste.

Si atunci, te intrebi cum de e posibil sa oferi poporului decizia in niste cauze de interes puternic, national sau planetar? Cei "prosti dar multi" vor face alegerile in situatii pe care nu le vor putea judeca drept cu putina minte pe care o au.

Ca exemplu deja cunoscut, are rost sa lasi decizia Brexitului la judecata englezului de rand, cand sunt atatea implicatii economice pentru UK si Europa pe care abia niste oameni bine informati si inteligenti le pot intelege? Nu era oare mai nimerit sa oferi votul unui consortiu de oameni mai bine pregatiti, Parlamentul, Guvernul, reprezentantii oamenilor de afaceri si ai societatii civile? Oricare ar fi ponderea fiecarui organism in decizia finala.

In cazul unor decizii care tin strict de alegeri politice interne, e si mai greu de decis care ar fi un sistem mai bun, care ar fi mai degraba evolutiv si nu invers. Cum sa se aleaga cine guverneaza tara? Poate niste criterii multe si predefinite, care sa asigure ca doar oameni bine pregatiti, bine intentionati si integri pot conduce destinele celorlalti? Atunci cand gresesti grav sau voit, sa fii descalificat si inlocuit automat? S-ar putea oare implementa un sistem de asa natura? Cum s-ar putea updata sistemul de selectie actual la unul mai bun, mai performant? Nu e asta calea de urmat pentru a asigura progresul firesc al societatii secolului XXI?

Cred ca, atata timp cat deciziile vor fi rezultatul votului popular, vor preleva alegerile involutive, greu explicabile, care ne vor face sa continuam seria dezamagirilor si in viitor.

Confesiunile unui auster inchipuit

Am auzit de multe ori sintagma "traim intr-o societate consumerisa". Eu o gasesc de necombatut. Dezvoltarea accelerata pe care a cunoscut-o lumea in ultimele decade, boom-ul din industria de servicii si dezvoltare de produse, facilitatile aduse de supratehnologizare, toate acestea au facut posibila expunerea la o paleta enorma de optiuni pe care individul le are disponibile in tot cadrul lui social. Avem varietate in toate directiile in care am putea dori sa ne canalizam resursele monetare: nenumarate baruri si cluburi pentru a potoli setea insatiabila de alcool si pofta vorace de socializare, o duzina de agentii de turism ne propun o multime de destinatii turistice, o pleiada de hipermarketuri (de cateva ori mai multe decat sunt necesare) ne stau la dispozitie pentru orice de la stafide la motosape, granita de oras e trasata de reprezentantele auto care propun sute de tipuri de masini si mereu au o oferta avantajoasa "numai pentru dumneavoastra". Si asta doar in cadrul real, mai exista internetul care le inglobeaza pe toate. In plus, un sistem bine gandit de creditare faciliteaza accesul la aceasta gama enorma de posibilitati care te imbie la un consum frenetic, de multe dincolo de posibilitatile reale de solvabilitate.

In tot acest spectru, cei care nu adera in mod evident la tot acest dans psihotic al consumului de orice natura sunt priviti cu o anume rezerva. Ei, dupa cum observa cineva, "nu sunt in rand cu lumea". Sunt pe rand zagarciti, austeri (asta e totusi o caracterizare eleganta si dezirabila), si cel mai des "isi mananca din c*r" (mama cat imi place asta!!). E ceva din firea omului care il face sa eticheteze rapid si inainte de orice judecata pealabila. Nu esti in tiparul comportamental al majoritatii, rezulta ca esti un ciudat. Fii pregatit sa iti asumi asta!

Chiar daca personal nu ma consider nici pe departe un auster, cu un stil de viata spartan, nu sunt insa nici consumatorul fidel pe care societatea incearca sa il formeze. Ma regasesc cumva in segmentul celor care se lasa calauziti in calatoria prin viata de lumina unei minime educatii financiare, pe care de multe ori si-au insusit-o prin autodidactie, prin observarea atenta a mediului in care traiesc si uneori experimente pe propria persoana. In felul acesta, ma ghidez pe niste principii simple care imi zic sa ma feresc sa cheltuiesc mai mult decat imi pot permite (deci stau departe de credite), sa cheltuiesc chiar MAI PUTIN decat imi pot permite (deci sa incerc sa economisesc cat de putin), sa nu investesc nebuneste in pasive (se depreciaza, trendul se schimba rapid si interesul pentru ele scade oricum la scurt timp dupa ce le achzitionezi), sa incerc sa acumulez ceva active care peste ani sa faca salariul doar o componenta a retetei financiare personale. In plus, sa cheltui fara mari retineri atata timp cat asta vine in sprijinul pasiunilor mele si deci aduce alinare spiritului. UPDATE: daca nu pot evita creditul, macar sa nu il iau niciodata in alta moneda decat cea in care sunt platit - parce que le CHF crise :)

Daca sunt consecvent in urmarirea acestor principiilor? Pai unele mi-au iesit deja, altele raman ca un obiectiv de care incerc sa ma tin, dar una peste alta asta e un fel al meu de a mentine un echilibru in viata, de a ma simti sigur pe mine si pe posibilitatile mele, de a nu cadea in capcana consumerismului necontrolat, de a acorda atentie si lucrurilor simple care ne aduc placere dincolo de supravalorificarea nejustificata a materialismului. Stiu sigur ca pentru atitudinea asta generala a mea am fost catalogat drept "zgarcit" de nenumarate ori, doar pentru ca nu am considerat necesar sa intru in radul lumii si sa traiesc intr-un acord perfect cu dogmele sociale care iti stabilesc un tipar clar pe care trebuie sa il urmezi. Cred ca chiar incepe sa imi placa etichetarea in cauza, daca prin asta se considera ca sunt un razvratit si un neatarnat :)

Si desi stiu ca un text se incepe in mod normal cu intriga, eu am pastrat-o la final cand pot spune ca aceasta scurta introspectie e determinata in sens mai larg de nedumeririle cunoscutilor mei cu privire la felul meu de a fi, dar in principal de intrebarea pe care mi-au adresat-o de curand: "De ce ai ales sa vinzi masina "a buna" care iti cazuse in mana si sa o pastrezi pe a ta cea veche si fara pretentii"? Sau cea cu un talc ascuns, pe care inca nu cred ca l-am patruns: "Nu le vinzi pe amandoua si iti iei una calumea?" Chiar asa, de ce am facut-o?! Cred ca mi-am mancat din c*r :))

Discursul întâiului Rege al României Mari

Una dintre activitatile mele recreative adiacente timpului petrecut online este aceea de a cauta discursuri. Dintre acelea motivationale gasite in filme dramatice, sau comice rostite la nunti americane, mergand pana la speech-uri cu mesaje puternice ale unor varfuri din diferite domenii ale stiintei gasite pe TED. Insa in majoritatea lor, cele care au avut un efect deosebit asupra mea sunt monoloage celebre si au fost rostite de oameni remarcabili, caci doar astfel au putut capata notorietate si au razbatut cursului timpului.

Am aflat recent despre cuvintele rostite acum aproape un secol de catre ultimul nostru mare rege, Ferdinand, la ceremonia de inhumare a sicriului Eroului (Ostaşului) Necunoscut. Ferdinand cuvantase in chip stralucit si in alte ocazii de mare insemnatate pentru istoria noastra moderna, pentru a motiva soldatii pe front in 1917 sau la Marea Unire din 1918, insa mie mi-a placut mai mult discursul scurt, prin care propunea unei natii inca suferinde dupa trecerea razboiului un motiv in plus de mandrie nationala.

In anul 1923, raliindu-se ideii comune statelor care suferisera pierderi militare importante in Primul Razboi Mondial, de a cinsti memoria soldatilor care se jertfisera pentru apararea neamului lor, Romania a constituit un comitet care avea ca sarcina gasirea unui Erou Necunoscut, care avea sa fie exhumat dintr-unul din locurile unde se dadusera bataliile cele mai crancene ale razboiului si inmormantat cu fast si onoruri militate in parcul Carol I din Bucuresti. Astfel, a fost identificat cel mai bun elev orfan de razboi dintr-un liceu militar care, la Marasesti, a ales aleatoriu sicriul cu numarul 4 dintr-un sir de 10 sicrie ale unor soldati ramasi neidentificati proveniti din zece locuri de batalie de pe teritoriul tarii. Dupa o procesiune care a transportat ramasitele Eroului cu trenul pana in Bucuresti, in ziua de Inaltare a anului 1923, sicriul a fost condus de o mare multime de oameni catre destinatia finala, terasa Muzeului Militar din Parcul Carol I, unde a fost purtat pe umeri si depus in mormant de catre Cavaleri ai Ordinului "Mihai Viteazul" intr-o atmosfera de adanca solemnitate.

Tinand cont de faptul ca trecusera doar 5 ani de la incheierea Marelui Razboi iar urmarile sale lasasera cicatrici adanci in sufletele tuturor romanilor, si putin peste patru ani de la sarbatoarea reintregirii patriei, este firesc sa presupunem ca sentimentul mandriei patriotice si identitatii nationale era la cotele cele mai inalte din istoria neamului nostru, iar empatia pentru victimele si eroii razboiului era dintre cele mai profunde. Pe acest fond, cuvantarea scurta a regelui de la finalul ceremoniei a avut cu siguranta darul de a anima multimea si a face sa rezoneze inimile tuturor celor prezenti.

“Cu cununi de laur erau întâmpinaţi în vechime biruitorii sub arcuri de triumf şi tot cu cununi de laur se cinsteau mucenicii credinţei mântuitoare. Cununa de laur ce-ţi aduce întâiul Rege al României Mari, ţie ostaşului fără nume, care întrupezi, de acum şi până în veac, jertfa sutelor de mii de vieţi închinate pe altarul patriei pentru mărirea şi unitatea naţională, este şi cununa muceniciei, şi cununa biruitorului. Toată suflarea românească, în clipa aceasta îşi îndreaptă gândurile patriotice spre tine, simbolul jertfei şi al vitejiei; toţi ochii lăcrămează, toate inimile bat, acum, pentru cei iubiţi ai lor, cari, singuri sub cerul lui Dumnezeu, sau în vitejia luptelor au închis ochii departe de orice mângâiere. Iar înaintea locaşului tău de veci se închină azi, cu adâncă recunoştinţă, Ţara întreagă, căci fără nume fiind, eşti al neamului întreg.”