Friday, February 13, 2015

Confesiunile unui auster inchipuit

Am auzit de multe ori sintagma "traim intr-o societate consumerisa". Eu o gasesc de necombatut. Dezvoltarea accelerata pe care a cunoscut-o lumea in ultimele decade, boom-ul din industria de servicii si dezvoltare de produse, facilitatile aduse de supratehnologizare, toate acestea au facut posibila expunerea la o paleta enorma de optiuni pe care individul le are disponibile in tot cadrul lui social. Avem varietate in toate directiile in care am putea dori sa ne canalizam resursele monetare: nenumarate baruri si cluburi pentru a potoli setea insatiabila de alcool si pofta vorace de socializare, o duzina de agentii de turism ne propun o multime de destinatii turistice, o pleiada de hipermarketuri (de cateva ori mai multe decat sunt necesare) ne stau la dispozitie pentru orice de la stafide la motosape, granita de oras e trasata de reprezentantele auto care propun sute de tipuri de masini si mereu au o oferta avantajoasa "numai pentru dumneavoastra". Si asta doar in cadrul real, mai exista internetul care le inglobeaza pe toate. In plus, un sistem bine gandit de creditare faciliteaza accesul la aceasta gama enorma de posibilitati care te imbie la un consum frenetic, de multe dincolo de posibilitatile reale de solvabilitate.

In tot acest spectru, cei care nu adera in mod evident la tot acest dans psihotic al consumului de orice natura sunt priviti cu o anume rezerva. Ei, dupa cum observa cineva, "nu sunt in rand cu lumea". Sunt pe rand zagarciti, austeri (asta e totusi o caracterizare eleganta si dezirabila), si cel mai des "isi mananca din c*r" (mama cat imi place asta!!). E ceva din firea omului care il face sa eticheteze rapid si inainte de orice judecata pealabila. Nu esti in tiparul comportamental al majoritatii, rezulta ca esti un ciudat. Fii pregatit sa iti asumi asta!

Chiar daca personal nu ma consider nici pe departe un auster, cu un stil de viata spartan, nu sunt insa nici consumatorul fidel pe care societatea incearca sa il formeze. Ma regasesc cumva in segmentul celor care se lasa calauziti in calatoria prin viata de lumina unei minime educatii financiare, pe care de multe ori si-au insusit-o prin autodidactie, prin observarea atenta a mediului in care traiesc si uneori experimente pe propria persoana. In felul acesta, ma ghidez pe niste principii simple care imi zic sa ma feresc sa cheltuiesc mai mult decat imi pot permite (deci stau departe de credite), sa cheltuiesc chiar MAI PUTIN decat imi pot permite (deci sa incerc sa economisesc cat de putin), sa nu investesc nebuneste in pasive (se depreciaza, trendul se schimba rapid si interesul pentru ele scade oricum la scurt timp dupa ce le achzitionezi), sa incerc sa acumulez ceva active care peste ani sa faca salariul doar o componenta a retetei financiare personale. In plus, sa cheltui fara mari retineri atata timp cat asta vine in sprijinul pasiunilor mele si deci aduce alinare spiritului. UPDATE: daca nu pot evita creditul, macar sa nu il iau niciodata in alta moneda decat cea in care sunt platit - parce que le CHF crise :)

Daca sunt consecvent in urmarirea acestor principiilor? Pai unele mi-au iesit deja, altele raman ca un obiectiv de care incerc sa ma tin, dar una peste alta asta e un fel al meu de a mentine un echilibru in viata, de a ma simti sigur pe mine si pe posibilitatile mele, de a nu cadea in capcana consumerismului necontrolat, de a acorda atentie si lucrurilor simple care ne aduc placere dincolo de supravalorificarea nejustificata a materialismului. Stiu sigur ca pentru atitudinea asta generala a mea am fost catalogat drept "zgarcit" de nenumarate ori, doar pentru ca nu am considerat necesar sa intru in radul lumii si sa traiesc intr-un acord perfect cu dogmele sociale care iti stabilesc un tipar clar pe care trebuie sa il urmezi. Cred ca chiar incepe sa imi placa etichetarea in cauza, daca prin asta se considera ca sunt un razvratit si un neatarnat :)

Si desi stiu ca un text se incepe in mod normal cu intriga, eu am pastrat-o la final cand pot spune ca aceasta scurta introspectie e determinata in sens mai larg de nedumeririle cunoscutilor mei cu privire la felul meu de a fi, dar in principal de intrebarea pe care mi-au adresat-o de curand: "De ce ai ales sa vinzi masina "a buna" care iti cazuse in mana si sa o pastrezi pe a ta cea veche si fara pretentii"? Sau cea cu un talc ascuns, pe care inca nu cred ca l-am patruns: "Nu le vinzi pe amandoua si iti iei una calumea?" Chiar asa, de ce am facut-o?! Cred ca mi-am mancat din c*r :))